Cristina Calarasanu: Dna Janine Puget, prezentati-va va rog in cateva cuvinte pentru cititorii romani. Cum ati ales drumul catre psihanaliza?
Janine Puget: Sunt psihanalist, medic, membru titular al Asociatiei Psihanalitice din Buenos Aires (APdeBA) si al Asociatiei Psihanalitice Internationale (IPA), fondatoare a Asociatiei de Psihologie si Psihoterapie de Grup (AAPPdeG) si co-directoare a Masterului in Psihanaliza de Familie si Cuplu de la IUSAM, APdeBA. De asemenea, fac parte din corpul profesoral al unor cursuri online de psihanaliza de familie si cuplu. Sunt de origine franceza dar traiesc in Argentina de multi ani. Cateodata e greu sa spui cum se alege o profesie. In orice caz, istoria pe care o pot povesti astazi este mult influentata de prezentul meu, de ceea ce imi imaginez eu ca mi-a influentat orientarea.
Alegerea mea dateaza din 1950, moment in care datorita unor conflicte personale am ajuns la analiza. Am inceput cu o analiza terapeutica si rapid mi-am dat seama, eram tanara atunci, ca aveam o mare usurinta si mult interes pentru a-i asculta pe ceilalti si pentru a ma gandi la ceea ce se intampla in mintea oamenilor. Mi-am inceput atunci cariera atat in cadrul Asociatiei Psihanalitice din Argentina, cat si intr-un grup de colegi cu care m-am format impreuna in psihoterapia de grup. Acest grup este fondatorul AAPPdeG (1954). Mi s-a parut important sa diferentiez ceea ce se intampla cu o singura minte care incearca sa se cunoasca si ceea ce se intampla cand mai multe persoane sunt prezente intr-un singur spatiu.
Cristina Calarasanu: Spuneti-ne cate ceva despre lucrarile dvs. Care sunt principalele lor directii?
Janine Puget: Facand o recapitulare generala a principalelor mele directii ce s-au reflectat in lucrarile mele cred ca am acordat multa importanta relatiilor dintre persoane, emotiilor si conflictelor ce apar cand una dintre aceste persoane este singura cu ea insasi sau cu analistul sau. Plecand de la asta, am scris multe articole si carti care pot arata reflectiile mele de-a lungul timpului. Treptat, am aprofundat intelegerea influentei culturalului si socialului asupra psihicului unei persoane, pana la a ajunge sa ma ocup de exemplu, de efectul violentei de stat in psihanaliza, de diferitele tipuri de violente, dificultatile pe care le poate intampina psihanalistul traind in aceeasi lume ca si pacientii sai.
Pana in punctul in care am scris impreuna cu un coleg o lucrare despre Lumea Suprapusa a analistului care se referea la vicisitudinile prin care trec analistul si pacientul in anumite circumstante. Aceasta lucrare a aparut intr-o perioada in care institutia APA, in care eram, a trecut printr-o criza importanta care a dus la sciziunea ei. Ea avea repercursiuni in analiza pacientilor nostri si trebuia sa diferentiem ceea ce era problema noastra si ceea ce era problema pacientilor. Apoi, am extins aceasta problematica la situatia in care intre analist si pacient apare o dificultate pentru ca materialul contine teme de interes comun.
Ne-am dat seama ca se creeau neintelegeri intre analist si pacient, pentru ca analistul ramane cu gandul la propriile sale interese. Aceasta tema a deschis pentru mine mai multe cai, una a fost aceea de a scrie despre neintelegere, prejudiciu si de a ma gandi ce loc ocupa ele in mintea analistului si a pacientului. Prejudicii care blocheaza capacitatea de a gandi sau capacitatea de a deschide directii mai profunde. Astfel, am fost presedinta timp de patru ani a unui comitet al IPA care se ocupa de prejudicii.
M-am ocupat de asemenea in special de psihanaliza de familie si cuplu , si in plus de psihanaliza de grup si am scris in acest sens multe lucrari, care inca sunt de actualitate. Sunt multi ani de cand impreuna cu un coleg, Isidoro Berenstein, incercam sa intemeiem o noua metapsihologie a legaturii. Si bineinteles, fiecare din aceste teme are multe ramificatii.
Cristina Calarasanu: Ati scris „Teroare si psihanaliza in Argentina”. Stiu ca si tara dvs a fost multa vreme sub un regim dictatorial ca si Romania. Care credeti ca sunt efectele unui regim de presiune pentru generatiile care ii urmeaza? Cum afecteaza aceasta mostenire transgenerationala legaturile?
Janine Puget: In realitate am scris despre “Violenta de stat si Psihanaliza” . Aceasta carte a aparut pentru a incerca sa evoce anumite regimuri si consecinte suferite in timpul unei perioade in care s-a instalat un regim dictatorial in Argentina in anii ’76-82. Nu ma indoiesc ca avem ceva in comun cu ceea ce s-a petrecut in Romania, desi fiecare cultura impune propria sa modalitate si cruzime in ceea ce priveste dictatura. Este dificil de spus cum aceste regimuri dictatoriale influenteaza transmiterea transgenerationala, in modalitatea de viata, in legaturi, dar cu siguranta lasa urme.
Acestea poarta diferite caracteristici care merg de exemplu de la apatia sociala si politica pana la implementarea unei constiinte sociale importante sau o dorinta de razbunare care conduce la revendicarea drepturilor adesea in forme ostile si combative. Este greu sa raspundem pe scurt la aceasta intrebare. Este o tema foarte complexa, care cere din partea noastra precizari despre cum se constituie subiectivitatea sociala si la apartenenta sociala a fiecaruia dintre noi si a grupurilor.
Eu am fost in Romania dupa ce s-a terminat dictatura in tara noastra, cu ocazia unui congres organizat pentru Medicos del Mundo, filiera franceza si in care s-au dezbatut tocmai teme legate de violenta sociala. La aceea epoca am ramas foarte afectata de starea in care era populatia, cu care, pentru ca nu vorbeam limba, am avut putine schimburi verbale, dar era ceva in aer greu de suportat care producea multa neliniste.
Cristina Calarasanu: Vorbiti-ne despre legatura. Cum se organizeaza si reorganizeaza ea astazi in sanul unor familii in continua schimbare si care adesea se dezradacineaza sau isi pierd identitatea?
Janine Puget: Tema legaturilor este o tema foarte ampla, dar ma voi referi la cateva concepte de baza pentru a intelege despre ce e vorba. Introducerea conceptului de legatura asa cum l-am propus impreuna cu Berenstein nu este acelasi cu al altor autori care au vorbit despre acest concept. Ma refer de exemplu la Bion, Meltzer sau la intersubiectivisti. Eu definesc legatura ca o relatie intre doi sau mai multi subiecti, bazata pe diferenta care ii uneste. Aceasta diferenta cere sau implica din partea subiectilor, care ocupa un loc in legatura, necesitatea de a realiza ceva, in sensul de “a face impreuna cu celalalt” pentru a construi legatura.
Si legatura are drept caracteristica faptul ca nu se compune din persoanele care relationeaza doar prin ceea ce le aseamana sau le face sa fie complementare ci prin ceea ce le diferentiaza. Cu alte cuvinte, o legatura intre doi sau mai multi subiecti cere ca acei subiecti sa aiba ca si calitate fundamentala alteritatea si cea de a fi straini. Sa constientizeze ca sunt iremediabil diferiti si ca o comunitate se constituie prin ceea ce are fiecare diferit, diferenta este cea care dinamizeaza legaturile.
Nu as spune ca familia de astazi este intr-o permanenta transformare, ci ca, pe masura ce trece timpul, apar mai multe forme de a intra in legatura, modalitati noi de a constitui familia, care nu mai corespund doar modelului mostenit de familie bazata pe ceea ce sustine structura oedipiana, ci trebuie sa tinem cont de noile modele care se impun dinspre cultura, dinspre social. Familia nu este in mod necesar una de sange. Familia sau structura familiara inconstienta concepe un loc pentru fiecare dintre membrii sai, tata, mama, copii, familie largita. In modelul traditional, aceste locuri trebuie sa fie in mod necesar ocupate de cei care au legaturi de sange.
Dar astazi putem concepe ca o familie se constituie in baza a doua modele: unul, cel pe care tocmai l-am mentionat, cel al locurilor fixe si circumscrise, si celalalt, care apare prin prezenta mai multor subiecti cu capacitatea de a “face impreuna”. Tema este foarte complexa si este dificil de raspuns rapid, dar sper ca macar va ramane dorinta de a continua sa aprofundati aceasta tema.
Cristina Calarasanu: Ati propus conceptul de inconstient al legaturii. Puteti sa ne prezentati acest concept in relatie cu inconstientul individual? Care sunt influentele sale asupra clinicii psihananalitice?
Janine Puget: Pentru moment prefer sa nu extind legaturii, concepte care au o importanta mare pentru aparatul psihic singular. Prefer sa ma gandesc ca in intalnirea dintre doi sau mai multi subiecti prezenti se produce un efect particular pe care il numesc efect de prezenta care creeaza un inconstient cu un statut diferit de ceea ce este inconstientul traditional.
Cristina Calarasanu: In cartea scrisa alaturi de Isidoro Berenstein, „Lo vincular”, spuneti ca in cadrul terapiei familiale psihanalitice, pacientul nu este familia sau membrii individuali ai acesteia ci legaturile lor aflate in suferinta. Cum putem asculta acest „pacient” si suferinta lui?
Janine Puget: In cartea de care vorbiti si care a fost tradusa in franceza, este adevarat ca spunem ca pacientul este familia, adica structura ei pe care trebuie sa o descoperim. Trebuie sa recunoastem dificultatile pe care le pot avea membrii ei in a relationa si in a face lucruri impreuna. Sa putem descoperi cum relationeaza intre ei sau cum nu pot relationa. Uneori, membrii unei familii presupun ca daca ocupa locuri distincte in structura familiei sau daca au un contract care ii defineste ca fiind un cuplu, nu trebuie sa mai continue sa faca lucruri impreuna. Cred ca este suficient si nu mai fac nimic pentru a fi impreuna. Inlocuiesc acest a face impreuna cu ideea unei apartenente stabile oferite de locul pe care il au in structura familila sau in cuplu.
Intr-un fel, subiectii se transforma in obiecte care raspund necesitatii structurii. Si atunci ei cred ca se cunosc, pe cand in realitate se cunosc din ce in ce mai putin, dar nu pot suporta asta. A sti ca nu se cunosc ar trebui sa fie un stimul pentru a continua impreuna. Stimulul de baza pentru a fi cu celalalt este curiozitatea pentru a-l cunoaste.
Cristina Calarasanu: Asistam in societatea moderna la o permanenta schimbare a identitatii de cuplu. Cum modifica aceste modele multiple abordarea clinica a cuplului?
Janine Puget: Desi imi spuneti ca astazi identitatea cuplului este intr-o permanenta schimbare, in realitatea poate ca nu este vorba ca acest fenomen se petrece astazi, ci ca acum acordam importanta schimbarilor care se produc in formele pe care le dobandesc cuplurile si ca persoanele stiu ca nu exista contracte pe viata, daca nu exista o reinnoire permanenta. Si aceasta implica din partea terapeutilor, din partea psihanalistilor, o permanenta reinnoire a abordarilor si revizuire a prejudecatilor despre cum trebuie sa fie o familie sau un cuplu si sa poata accepta cum sunt ele cand persoanele se simt libere in capacitatea lor de a alege si nu legate de un contract.
Cristina Calarasanu: Aveti o bogata si lunga experienta clinica. Ce credeti ca are nevoie un tanar psihanalist aflat la inceput de drum in munca sa?
Janine Puget: Este o intrebare foarte interesanta. Este chiar tema formarii psihanalistilor si psihoterapeutilor de grup, familie sau cuplu. Ceea ce observ este ca inca folosim modele foarte traditionale de formare academica. Ele provin din secolul trecut si pare foarte dificil sa introducem formarea care are legatura cu experienta de invatare, de transmitere intre profesori si elevi si ceea ce eu numesc experienta a legaturii.
Ceea ce as sfatui o persoana in formare este sa poata avea, simultan sau in diferite momente, o experienta de psihanaliza individuala si una de psihanaliza a legaturii. Este foarte diferit sa vorbesti cu tine insuti in fata unui analist si sa vorbesti impreuna cu doua sau mai multe persoane prezente. In primul caz, celalalt este absent dar il facem prezent in momentul in care vorbim despre el, si nu are dreptul la replica. In timp ce vorbim de fata cu el, dialogul va lua o alta forma. Si aceasta este o experienta foarte valoroasa. In ceea ce priveste formarea, este nevoie de concepte fundamentale de psihanaliza si concepte fundamentale ale legaturii si ale intalnirii cu celalalt.
