Cristina Calarasanu : Doamna Evelyn Granjon, prezentati-va va rog pentru cititorii romani. Cum ati ales drumul catre psihanaliza ?
Evelyn Granjon : A te prezenta este un lucru dificil…O sa incerc sa restitui un parcurs lung si in care alegerile nu au fost intotdeauna simple. Sunt medic, pedopsihiatru (actualmente la pensie) si psihanalist de familie. Legat de acest titlu din urma, am un lung parcurs : fosta presedinta a Societatii Franceze de Terapie Familiala Psihanalitica (SFTFP), si a Asociatiei pentru Dezvoltarea Terapiei Familiale Psihanalitice (ADTFA), o asociatie regionala din sudul Frantei, vice-presedinta a Asociatiei Clinice a Obiectelor de Relatie (COR) si membra titulara a Societatii Franceze de Psihoterapie Psihanalitica de Grup (SFPPG). Sunt de asemenea membra a comitetului de redactie al revistei SFTFP, « Divanul Familial » al carei director este Alberto EIGUER, si secretar al Consiliului Stiintific al Asociatiei Internationale de Psihanaliza de Cuplu si Familie (AIPCF).
Toate aceste angajamente si sarcini m-au ajutat sa intervin ca « formator » in universitati, institutii, asociatiiTous ces engagements et ces charges m’ont amenée à intervenir comme « formateur » dans des Universités, des institutions et des associations, … si sa devin un « stramos » al TFP in Franta ! Aceste colaborari si aceste schimburi au insemnat foarte mult pentru mine. Intr-o prima etapa, in cursul studiilor mele medicale, am ales pediatria si am inceput aceasta specializare care s-a dovedit putin compatibila cu rolul meu de mama a trei copii, de a caror educatie eram responsabila.
Aceasta formare si aceasta trecere prin pediatrie au fost mereu prezente pentru mine si m-au adus aproape de suferinta psihica a copiilor, care in anii ’60 era destul de ignorata de personalul de ingrijire. M-am orientat deci spre pedo-psihiatrie si psihanaliza copiilor. In calitate de psihanalist de copii, m-am intalnit cu « familia » : cum sa nu tii cont de familie ? Am inceput deci sa primesc familii in 1970, dar avand ca repere teoretice doar pe cele sistemice, putin compatibile cu orientarea mea psihanalitica. “Aparatul psihic grupal” al lui René KAËS a aparut in 1976. Am avut sansa sa lucrez in aceeasi institutie in Aix-en-Provence cu Françoise KAËS, sotia lui René, si intre noi s-au nascut legaturi de prietenie si profesionale. René KAËS m-a incurajat sa il intalnesc pe André RUFFIOT (in 1979), « tatal » TFP in Franta, la momentul in care scria despre primele sale ipoteze asupra Aparatului Psihic Familial.
Demersurile noastre, foarte apropiate, ipotezele noastre, ne-au permis sa stabilim legaturi profesionale, de schimburi si de prietenie foarte stranse si prezente timp de multi ani. Am facut astfel parte dintre fondatorii Terapiei Familiale Psihanalitice in Franta, in 1980, impreuna cu Alberto EIGUER, Gérard DECHERF, Jean-Pierre CAILLOT, si altii. Am fost considerati ca niste psihanalisti care au transgresat, dar am fost sustinuti si incurajati in special de Didier ANZIEU si René KAËS. Numeroase lucrari au aparut apoi pentru a construi acest edificiu teoretic si astazi inca in derulare.
Cristina Calarasanu : Vorbiti-ne despre lucrarile dvs. Care sunt principalele directii ?
Evelyn Granjon : Am publicat numeroase articole in reviste franceze si straine si am participat la cateva lucrari colective. Aceste articole au fost publicate in reviste precum : Dialogue, Gruppo, Actes din cadrul COR, revista de Psihoterapie Psihanalitica de Grup, Divan Familial. Toate aceste lucrari, plecand de la practica mea cu familiile care aveau copii mici s-au inscris pe linia lucrarilor lui René KAËS in special si au urmat cateva axe de cercetare: Ascultarea psihanalitica grupala a familiei, ascultare a acestui lant asociativ polimorf, heterogen si complex care se dezvolta in grupul terapeutic si care este produs plecand de la enunturi individuale si reprezentari inconstiente ale grupului familiale. El poarta urmele nodurilor si articularilor intre toate aceste aspecte diferite. Neo-grupul, adica grupul de TFP compus din familie si analisti. Alianta fondatoare a grupului terapeutic ia nastere plecand de la stabilirea unui cadru si enuntarea regulilor psihanalitice de libera asociatie si abstinenta. Ascultarea analitica, in aceasta situatie si in aceste conditii, permite accesul la evenimente psihice care se produc in timpul sedintelor.
Transmiterea psihica, generationala si grupala, care se face prin modalitati intergenerationale (unde ceea ce este transmis este suficient transformat pentru a putea fi spus, povestit, visat, reprezentat, gandit) si modalitati transgenerationale (unde ceea ce a fost trait de unii este transmis altora fara a fi transformat sau foarte putin transformat ; transmiterea transgenerationala implica repetitie si alienare). Aceste doua modalitati complementare si intricate constituie transmiterea generationala care impune continuitate, necesita transformare si pretinde ca subiectii sa isi apropie ceea ce a fost transmis. Aceasta sarcina, acest travaliu construieste legaturi intre subiect si generatii si ii inscrie pe fiecare intr-o continuitate si o diferentiere. Transmiterea generationala este un organizator al vietii psihice familiale. Legaturile familiale si invelisul genealogic al familiei, plecand de la lucrarile lui René KAËS si Didier ANZIEU.
Ca in orice grup, membrii familiei sunt tinuti impreuna de legaturi, pentru care ei incheie aliante constiente si inconstiente, fac compromisuri, se pun de acord asupra anumitor mize pentru a realiza un scop, in vederea unui interes comun si intr-un angajament mutual care garanteaza beneficii. Anumite aliante sunt construite cu scopul de a mentine departe o realitate psihica (actuala sau istorica) inacceptabila si ireprezentabila ; altele permit acordajul, transformarea si elaborarea materiei psihice. In functie de ceea ce depun subiectii aici sau repun, ele au un rol structurant, defensiv, alienant sau patogen ; dar ele constituie, prin varietatea si complexitatea lor, fundamentul materiei psihice care leaga membrii familiei unii de altii, compromisuri care unesc si/sau exclud indivizii, produse inconstient si indispensabile vietii psihice de grup si in grup. Aceste diferite teme se regasesc in toate lucrarile mele. Sunt intrebarile pe care mi le-a pus clinica si care m-au condus spre a le dezvolta si conceptualiza in lumina altor lucrari.
Cristina Calarasanu : Ati scris mult despre transmiterea psihica. Cum putem asculta astazi in familii mostenirea inter si transgenerationala ?
Evelyn Granjon : A introduce cuvantul familie este o provocare, nu o definitie. Doar o familie se poate defini pe ea insasi. A primi si a asculta o familie inseamna a convoca un grup cu legaturile, aliantele, invelisul sau, modalitatile sale de functionare si proiectele sale ; o genealogie cu mostenirea sa, cu istoria sa, cu trecutul sau si cu mostenitorii sai ; o institutie, cu riturile si miturile sale, cu idealurile si interdictiile sale, inscrisa intr-o istorie si o cultura. Dar a primi o familie, inseamna pentru mine a primi persoane care spun ca apartin aceleiasi familii, ca locuiesc sub acelasi acoperis in general, cel mai adesea din doua generatii, impartasind un trecut si proiecte si care parcurg o situatie sau o suferinta critica sau cronica.
Familiile pe care le primim sunt in suferinta. Este vorba de o suferinta a ansamblului si de o patologie a legaturii. Subiectii sufera pentru ca sunt impreuna sau atunci cand sunt impreuna : rupturi, clivaj, nediferentiere, alienare, repetitie..sau simptomatologii individuale privind subiectii in apartenenta lor. Aceasta « suferinta familiala » este legata de slabiciuni sau esecuri ale aliantelor inconstiente, care nu pot asigura functiile grupale de protectie, transmitere si transformare, in fata navalirii elementelor « negative », ne-integrate psihic. Clinica ne aminteste zilnic ca aceasta suferinta in manifestarile sale familiale sau individuale este in raport cu un travaliu al mostenirii. Caci, ceea ce istoria sau stramosii transmit descendentilor lor este in mod sigur fondator, structurant, dar poate fi si coplesitor sau alienant ; si aceasta parte a mostenirii este data grupului si in special grupului familial. Sa ne amintim ca orice eveniment din viata familiei, care atinge unul sau mai multi membrii ai familiei, bulverseaza echilibrul si homeostazia familiala si afecteaza psihicul.
Dar serveste de asemenea ca reactualizare a ceea ce era deja acolo, ce era inclus si inscris in legaturi si in spatiul psihic familial ; actualitatea solicita amintirile, serveste drept receptor de memorie si poate trezi ceea ce a fost uitat. In travaliul grupal familial, trecut si prezent se intalnesc, se influenteaza reciproc. Dar uneori anumite evenimente trezesc sau evidentiaza elemente forcluse din trecut, sau nuclee traumatice inchistate. Resturi ingropate sau inca vii, cu potentila distructiv, susceptibile de a fi reactivate, cu incarcatura lor de suferinta, spaima sau rusine, ce se impun intr-un mod persistent si repetitiv. Efectele acestor intoarceri sau coluziuni invadeaza si perturba viata psihica individuala si grupala si grupul se regaseste privat de posibilitatea de a-si regla conturile cu trecutul si de a se degaja de datoria care il alieneaza.
Urmele traumatismului, ale uitarii si pierderii din trecut invadeaza schimburile si viata psihica familiala si se impun in forme figurative sau corporale, in simptome, comportamente sau acte fara semnificatie, si raman de ne-numit, de ne-gandit, de ne-apropiat. Si aceasta mostenire fragilizeaza grupul si il face sa isi asume riscul ca fiecare descendent sa poarta aceasta sarcina, sa isi asume o functie forica (asa cum propune René KAËS) si sa incarneze prin simptomele sale, deficientele transformarii grupului.
Cristina Calarasanu : Ce rol joaca istoria sociala in aceasta transmitere ? Asa cum poate stiti, Romania si familia romana au fost aproape jumatate de secol in comunism, sub un regim dictatorial .
Evelyn Granjon : As vrea sa spun ca angajamentul meu fata de Médecins du Monde, urmandu-l pe sotul meu, Bernard GRANJON, care a fost unul dintre presedinti, m-a condus catre interventii in diferite misiuni umanitare pentru a incerca sa raspundem suferintelor datorate traumatismelor colective : in Cambogia, Bosnia, Ruanda, Turcia. Pe aceste teritorii unde violenta si distrugerea fac legea, in aceste locuri unde eram straini, practica mea de grup si de TFP mi-a permis sa gandesc o abordare a suferintei de nedescris. Aceste « experiente » indepartare mi-au adus foarte mult in practica mea.
Cristina Calarasanu : Descrieti-ne va rog obiectele brute si transmiterea negativa in familie.
Evelyn Granjon : Uneori, suntem uimiti de repetarea anumitor cuvinte mai mult sau mai putin cu sens, a expresiilor bizare sau de invadarea spatiului grupului cu obiecte fara sens, venind sa rupa lantul grupal asociativ si semnificant. Tot acest material, pe care l-am numit « obiecte brute », se impune, se repeta, nu are sens si se infiltreaza in discurs. Obiectele brute par a se naste la nivelul grupal, transsubiectiv al familiei. Sunt oare ele « obiecte genealogice « ? « resturi ingropate » ? Aceste relicve, aceste urme sunt izolate, clivate, nu beneficiaza de nici un travaliu de legare, de reprezentare, de elaborare. Ele par supuse principiului de repetitie si comit o violenta. Neo-grupul isi propune sa fie locul de primire al partilor de ne-gandit si de ne-reprezentat ale familiei, sa fie « oglinda negativului transgenerational al familiei ».
Cristina Calarasanu : Terapia familiala psihanalitica, o abordare grupala care isi propune o intalnire in familie si analisti cu scopul de a constitui un neo-grup care va putea permite reconstructia unui roman familial. Ce este acest neo-grup, termen pe care dvs l-ati introdus ?
Evelyn Granjon : TFP si ascultarea psihanalitica grupala a familiei permite accesul la formatiunile si procesele inconstiente din grupul familial. Scopul sau este de a permite familiei, in favoarea acestei situatii grupale (neo-grupul) sa renegocieze anumite aliante care ar putea fi alienante sau patogene si reconstruiasca altele noi, fondatoare si structurante ; aceasta abordare permite accesul la formatiunile inconstientului « in suferinta » in legaturile familiale si regasirea conditiilor favorabile pentru reluarea acestui proces de individuare. Specificitarea dispozitivului TFP este de a fi grupal si familial, permitand accesul la legaturi si la ceea ce constituie spatiul psihic singular al familiei.
Aducerea in grup a familiei si enuntarea proiectului terapeutic corespunde momentului fondator al neo-grupului. Familia si fiecare dintre membrii sai sunt invitati sa accepte angajamentul care impune un travaliu analitic, pentru un timp nedeterminat, intr-un grup compus din familie, din membrii sai si analisti. In acest spatiu psihic, elementele inconstientului mobilizate si emotiile care nu sunt inca abordabile sunt depuse si propuse travaliului pentru a fi reluate si transformate in legaturile transfero/contra-transferentiale si prin lantul asociativ grupal obiectul « ascultarii » noastre analitice se organizeaza. Aceasta ascultare consta in special in: a primi toate elementele dispersate si difractate in grup, aici intelegand si elementele dezorganizate si fara sens, a face un travaliu de legare intre aceste fragmente, favorizand constructia formelor si figurilor mai mult sau mai putin reprezentative, a « fragmentelor asociative « si apoi a « seriilor asociative » Fiecare, in situatia grupala, ia cuvantul si innoada propria subiectivitate si singularitate psihica cu grupul sau de apartenenta. Si ceea ce aduce in aceasta situatie nu este nici total singular, nici doar grupal, ci este « limba originala » a familiei.
Discursurile se innoada, se disting, se completeaza si imprumuta diferite voci. Asupra acestui discurs, asupra acestui lant asociativ grupal care se construieste si se deruleaza in neo-grup, se concentreaza ascultarea noastra ; o ascultare a acestui inconstient cu mai multe voci, nascut din mai multe locuri, organizat si revelat in asociatiile libere ale membrilor familiei reuniti in grup. Ceea ce ne spune familia in debutul terapiei, ceea ce ne pare strain, lor le este familiar. Este intimitatea lor pe care ne-o arata. Ea ne deschide usa catre ceea ce a fost uitat, disparut, pierdut, dar a caror amintire o poarta. Ne sunt incredintate anumite secrete si cabinetele noastre sunt invadate de fantome.
Cristina Calarasanu : Cunoasteti Romania si psihologia romaneasca ?
Evelyn Granjon : Am avut ocazia de a veni in Romania, in cadrul primului congres de psihiatrie umanitara, organizat de Médecins du Monde la Bucuresti, in 1992. Dar nu cunosc aceasta tara.
