Alberto Eiguer este psihiatru, psihanalist, titular in cadrul directiei de cercetari in psihologie la Universitatea din Paris V, presedinte al Societatii franceze de terapie familiala psihanalitica, presedinte al Asociatiei Internationale de psihanaliza de cuplu si familie si director al revistei Le divan familial.
Opera lui Alberto Eiguer este marturia unor cercetari constante care articuleaza teoria cu practica pentru a aduce raspunsuri, clarificari, dificultatilor pacientilor, clinicienilor, profesionistilor din domeniu dar care pot fi utile si altor domenii de studiu si pot raspunde in egala masura altor probleme de interes general si particular.
Sursele teoretice ale terapiei familiale psihanalitice sunt notiunea de camp asa cum a fost dezvoltata de K. Lewin, apoi de catre analistii care respingeau tehncile active si comportamentale si care au plecat in demersul lor de teoria grupurilor asa cum a fost ea construita de W. Bion, D. Anzieu, R. Kaes. Pentru abordarea grupala a familiei Eiguer s-a inspirat, de asemenea din ideile psihanalistului englez H. Ezriel.
Eiguer considera ca am putea considera ca prima terapie de familie a fost realizata de Freud care l-a analizat pe Micul Hans prin intermediul tatalui sau.
Ipoteza de baza a lucrarii sale “Un divan pentru familie” este aceea ca membrii familiei au in cadrul acesteia modalitati de functionare psihica inconstient diferite de functionarea lor individuala.
- Eiguer ne propune o modalitate de abordare centrata pe analiza familiei functionale si pe functionarea normala a familiei caci acesteia nu i s-a acordat locul cuvenit decat prin raport la familia disfunctionala.
Alberto Eiguer formuleaza conceptul de organizator al psihismului familial plecand in demersul sau de la R. Spitz, R. Kaes, D. Anzieu si A. Ruffiot.
Spre deosebire de acestia, Alberto Eiguer propune utilizarea notiunii de organizator inconstient pentru a studia coeziunea familiei in cadrul sau natural, in afara terpiei psihanalitice de familie.
Pentru Eiguer organizatorul familial indeplineste doua functii: una economica in care acesta reactiveaza vechile investitii si le redistribuie si una topica in care organizatorul va permite aparitia obiectului grup familial care este o instanta colectiva, acestea implicand un travaliu de parcurgere a unor crize, in urma carora isi va putea regasi coeziunea si stabilitatea specifice.
Pentru Alberto Eiguer exista trei tipuri de organizatori ai vietii inconstiente familiale:
1) Primul organizator inconstient al cuplului este Oedip-ul care pune alegerea de obiect in prim-plan. Alegerea de obiect in momentul instalarii relatiei amoroase face ca Oedipul fiecarui partener sa intervina in acest organizator. Obiectele parentale interiorizate constituie nucleul inconstientului familial.
2) Al doilea organizator este sinele conjugal care este subdivizat in urmatorii sub-organizatori: habitatul interior, sentimentul de apartenenta si idealul eului familial.
Sotii vor forma astfel un cuplu ale carui legaturi narcisice se vor sprijini pe reprezentarile pe care le au despre cuplul lor.
3) Al treilea organizator este interfantasmatizarea, fantasmele imparatasite adica miturile familiale, povestile care se refera la istoria fiecaruia precum si a stramosilor.
In ceea ce priveste investigatia psihanalitica asupra miturilor putem vorbi despre faptul ca, initial, mitul a fost conceput de catre Freud ca o figurare a complexului Oedip. Aceasta conceptie a fost impartasita de Karl Abraham, Rank si Jones. Mitul a fost conceput si ca o exprimare culturala care ajuta la elaborarea conflictelor psihice a experientelor traite.
Pentru Eiguer mitul familial are, pe de o parte, o capacitate renarcisizanta si, pe de alta, o tendinta de a reintari fidelitatile constrangatoare cu obiectele parentale si ancestrale.
1) Alegerea partenerului (primul organizator)
Alegerea partenerului desi pare la prima vedere o alegere spontana, ea este incarcata de semnificatii inconstiente, este predeterminata inconstient de nevoile defensive, narcisice ale fiecarui partener precum si de reprezentarile, prejudecatile familiei, culturii din care acestia provin.
Freud in lucrarea “Totem si Tabu” a aratat valoarea socializanta a Oedipului in ceea ce priveste interdictia incestului, unirea sexuala cu un partener din afara grupului.
Dupa cum spune Eiguer: “Cu lumea interioara grupala, primatul Oedip-ului se organizeaza progresiv prin introducerea in interiorul relatiei, si mai tarziu in grupul familial, a legii regulatoare a dorintei si interdictiei, a legii diferentei sexuale, toate legile creatoare ale diversitatii simbolice si ale respectului celuilalt.”
Astfel, in conceptia lui Eiguer alegerea partenerului cuprinde o functie organizatoare si de organizare a legaturii de cuplu. In alegerea partenerului intervine inconstientul individual al fiecaruia dintre soti in sensul ca alegerea poate actiona ca mecanism defensiv iar obiectele inconstiente ale celor doi se impletesc inaugurand “o lume obiectala impartasita”.
Alegerea obiectului sexual da nastere inconstientului de cuplu si apoi, a celui de familie iar obiectele lumii interioare inconstiente ale familiei vor fi proiectate asupra copilului.
Relatia amoroasa permite construirea a trei tipuri de reprezentari care participa la formarea lumii obiectale interioare:
- reprezentarea mamei asociata partenerei, (pentru fata: reprezentarea tatalui asociat partenerului);
- reprezentarea tatalui, obiect de identificare al fiului, (pentru fata reprezentarea mamei, obiect de identificare a fiicei);
- reprezentarea legaturii tata-mama, a interatiunii amoroase, unul dorindu-l pe celalalt, unul actionand in raport cu celalalt, asociata si reprodusa in legatura baiat-fata.
In ceea ce priveste alegerea obiectului Alberto Eiguer repereaza urmatoarele tipuri de alegeri pornind de la Freud:
Alegerea oedipiana este proprie structurilor nevrotice si “normale”.
Eiguer arata faptul ca exista alegeri defensive in sensul in care este cautat un partener care nu seamana in nimic cu parintele de acelasi sex: “vom spune de exemplu ca ceea ce unul dintre parinti nu este, acesta poate fi obiectul sau inconstient interior (al stramosilor).
Alegerea de obiect poate astfel sa acopere Oedipul parental inconstient al parintelui “trait de tanar in alegerea sadica a unui partener fantasmatic foarte investit de tata sau de mama (de exemplu, bunicul matern pentru baiat, bunica paterna pentru fiica)”.
Alegerea anaclitica
In alegerea anaclitica este cautat un partener care sa ii permita barbatului sau femeii gasirea unui sprijin, pe mama sau tatal copilariei. Aceasta alegere se sprijina pe pulsiunea de conservare.
In cazul alegerilor de obiect anaclitice Eiguer prezinta mai multe exemple ale unor parteneri care intuiesc o lipsa la celalalt sau la baza alegerilor lor se afla sentimente de pierdere. Astfel, pozitia depresiva nu a fost depasita iar teama de singuratate, angoasa de pierdere ii impiedica sa ajunga la un demers reparator.
Eiguer citeaza in pentru acest tip de alegere mai multe situatii:
– cazul partenerilor care au suferit o pierdere si sunt in doliu dupa moartea cuiva drag sau abandonul cuiva apropiat, ceea ce atrage si seduce fiind aici afectul despresiv precum si dorinta de a-l sprijini pe cel trist, indoliat;
– apoi cazul partenerilor care, in copilaria lor au idealizat un personaj protector ce a jucat un rol important in viata lor si care substiuie de fapt, o carenta afectiva timpurie, cuplul actual perpetand acea stare de singuratate infantila.
– situatia cuplurilor care se afla intr-un demers oarecum pervers in care alegerea se bazeaza pe cunoasterea anticipata a slabiciunilor si defectelor celuilalt.
– o alta situatie este cea in care sunt alesi parteneri in virtutea prestigiului si a promovarii sociale prin intermediul mariajului.
In alegerea narcisica este cautat un obiect care se aseamana cu:
– cu ceea ce este el insusi;
– cu ceea ce a fost in el insusi;
– cu ceea ce ar vrea sa fie el insusi;
– cu persoana care a fost o parte din propriul sine”.
Vorbind despre parintii celui care ar putea deveni intr-o zi pacientul psihotic Eiguer arata ca alegerea partenerilor se face printr-un joc speculativ narcisic in care la originea constituirii legaturii lor se afla o idee de putere, de orgoliu si de ambitie nemasurata. Acesti parteneri se atrag prin aceea ca sunt incapabili sa recunoasca faptul ca s-ar putea insela, ei se excita intr-o lupta sado-masochista perpetua cautand tot timpul in celalalt un partener pentru a-si masura fortele si capacitatile manipulatorii.
Dincolo de variantele alegerilor de obiect narcisice Eiguer arata ca aceasta alegere este una dintre cele mai putin deschise in sensul in care aparitia copiilor nu apare ca o imbogatire a familiei iar “obiectele externe vin adesea sa se substituie vidului obiectal inconstient”.
J.-G. Lemaire propune un mod de a gandi alegerea partenerului pornind de la intrebarea “Cum sa intelegem beneficiul narcisic al partenerului?”, aratand ca exista urmatoarele modalitati de asigurare narcisica gratie partenerului: una dintre ele este prin aditie sau prin posesie, un partener purtator al Idealuli Eului dar si prin sustragere, adica prin diferenta, astfel fiind ales un partener in care este presupusa o slabiciune, un defect specific.
“Valorizarea narcisica se obtine prin diferenta: cel care face o astfel de alegere se resimte prin comparatie ca fiind mai bun. Partenerul slab, trist, depresiv, imigrat este in mod tipic cel care are nevoie sa fie ajutat, educat, salvat iar cel care il alege este asigurat ca, in cadrul acestei relatii in doi, in aceasta cochilie inchisa el insusi este mai putin slab, este salvatorul sau este mai bun decat celalalt prin comparatie”. (Jean-Georges Lemaire 2002).
Sinele familial (al doilea organizator)
Familia isi structureaza nacisismul pe o instanta organizatoare: sinele familial. Sinele familial este in conceptia lui Eiguer o zona neutra pe care o aseamana cu cadrul lui Bleger care, mentinandu-se multa vreme invariabil pare ca si cum nu ar exista. El se remarca doar atunci cand plange, exista o dificultate si atunci incepe sa fie vazut. La fel si sinele familial, vorbeste atunci cand este in pericol.
Componentele sinelui familial sunt:
Sentimentul de apartenenta
Habitatul interior si
Idealul eului colectiv.
Primele doua, sentimentul de apartenenta si conceptual de habitat au o baza si o referinta comuna care este trecutul in timp ce idealul eului colectiv este devenirea.
Sentimentul de apartenenta se refera la acele senzatii de apropiere, acele amintiri commune, mirosuri, zgomote, obiecte, schimburi intime specifice fiecarei familii care ii confera unicitatea si specificitatea sa.
Intimitatea in familie contribuie la delimitarea unui spatiu psihic intern si duce la autonomizarea subiectilor. Experienta intimului are legatura cu capacitatea de a se separa. Eiguer scrie urmatoarele: “Intimitatea rimeaza cu solitudinea, o solitudine acceptabila pentru subiect; in pofida intimitatii personale exista o intimitate in doi. Cu capacitatea de a fi singur, subiectul poate intalni un altul separat si diferit de el: Voi fi intim cu cineva daca voi putea ramane singur cu el in prezenta sa”. (Eiguer, 1999).
Eiguer arata ca in cazul familiilor cu un pacient psihotic terapeutii resimt in contratransferul lor un climat de “stranietate nelinistitoare” iar sentimentul de apartenenta al acestor familii este fragil, mecanic.
Mitologia familiala cu povestile sale asupra istoriei familiale, fiind un produs colectiv cu privire la generatiile anterioare care se leaga de cele prezente prin calitati morale, fizice, credinte, ritualuri asemanatoare si impartasite trimit catre acest sentiment de apartenenta care integreaza identitatile fiecarui membru. Sentimentul de apartenenta trimite catre identitatea familiala.
Habitatul interior
Eiguer remarca faptul ca in interiorul cadrului material pe care il ofera casa membrilor familiei exista un habitat interior, un spatiu incarcat de memorie, de emotii, de temporalitatea specifica familiei.
Conceptia lui Berenstein asupra conceptului de habitat este aceea ca acesta reprezinta “pielea” reala si fantasmata a familiei.
Habitatul reprezinta baza unei recunoasteri grupale in care familia se poate simti continuta.
In conceptia lui Eiguer habitatul intern trimite catre imaginea corporala a “corpului familial” si se construieste in interiorul inconstientului grupal ceea ce le permite membrilor familiei care chiar daca locuiesc in alte parti sa simta apartenenta la aceeasi familie.
Obiectele de mediere introduse in terapia familiala psihanalitica sunt planul casei, arborele genalogic (Rosa Jaitin, Cuynet, Mijolla-Mellor, Bernard Chouvier), conceptul de spatiograma (Bengozi) ca tehnici proiective.
Planul casei devine un suport al lantului asociativ grupal care mobilizeaza punerea in reprezentare a fantasmelor revelatoare ale functionarii familiale, a organizarii topice a legaturilor familiale si a apararilor lor. (Jaitin Rosa, 2003).
Arborele genealogic desenat liber de familie in timpul sedintei de terapie familiala va fi o reprezentare a sinelui familial a imaginii inconstiente a corpului familial dupa cum spune P. Cuynet: “Arborele genealogic desenat spontan de o familie solicita grupului partea sa cea mai simbiotica, cea mai sincretica in care procesele primare sunt preponderente”.
Idealul eului familial
Freud a diferentiat idealul eului de eul ideal care se sprijina pe imaginile idealizate ale parintilor pentru copii ca fiind scopuri pe care acestia trebuie sa le duca la indeplinire.
Idealul eului este un model pe care subiectul aspira sa-l realizeze.
Eiguer arata ca pentru a putea aplica notiunea de ideal al eului psihismului grupal familial aceasta presupune recunoasterea idealurilor eului fiecaruia ca fiind distincte de idealul eului familial precum si intalnirea idealurilor personale ale membrilor familiei.
Idealul eului familial indeplineste o functie regulatoare de compromis intre dorinta si aparare si in virtutea acestui fapt este un organizator fundamental al legaturilor si al stabilitatii grupului.
Idealul eului familial este reprezentat in conceptia autorului de proiectele familiale, de “misiunile pe care le au de indeplinit” membrii familiei cum ar fi, de exemplu, algerile profesionale, maritale pe care le vor face copiii atunci cand vor deveni adulti.
In familia traditionala purtatorul idealului eului familial era adesea reprezentat de tata. Purtatorul idealului eului familial, liderul devine tinta atacurilor din partea membrilor grupului.
“Idealul eului familial ar fi, dupa noi, o reprezentare a perfectibilitatii grupului raportat la propriul sau destin: adica proiect de progres social, cultural, educational, habitational pentru familie”.
Eiguer subliniaza ca pot aparea confuzii intre idealul eului familial si alte instante ale psihismului familial, de exemplu: cu eul-ideal narcisic familial, cu supraeul familial, cu idealizarea.
3) Interfantasmatizarea (al treilea organizator)
Fantasma este un scenariu imaginar in care subiectul este prezent si care simbolizeaza intr-o maniera mai mult sau mai putin deformată de procesele de aparare implinirea unei dorinte si, in ultima instanta, a unei dorinte inconstiente (Vocabularul de psihanaliză, Laplanche si Pontalis).
Freud vorbeste despre opozitia dintre imaginatie si realitate, dintre satisfacere conform principiului placerii si exigentele realitatii conform principiului realitatii. Realitatea materiala este diferita de realitatea psihica careia ii corespund scenarii fantasmatice (romanul familial si fantasmele originare).
In 1915, in studiul “Un caz de paranoia”, Freud vorbeste despre fantasmele originare: “Numesc fantasme originare formațiunile fantasmatice care se refera la imagini legate de raportul sexual al părinților, seducție, castrare etc”.
Laplanche si Pontalis le numesc structuri fantasmatice tipice si le impart in 4 categorii: viata intra-uterina, scena originara, castrare si seductie – origini ale vietii fantasmatice indiferent de experiența personala a individului, sunt universale, cu acelasi continut. (Fantasme originare, fantasme ale originilor, origini ale fantasmelor).
In conceptia lui Eiguer, de asemenea, fantasma are un aspect universal si filogenetic prezent la toate fiintele umane. Activitatea interfantasmatica inconstienta a familiei inspira activitatea fantasmatica a acesteia si este un loc al intalnirilor fantasmelor individuale ale fiecarui membru al familiei.
Fantasma originara este “matricea intregii functionari inconstiente a familiei” care apare o data cu angajarea intr-o relatie si constituirea psihismului de cuplu, printr-un efect de rezonanta fantasmatica intre cei doi parteneri. In faza de angajament apare o stare de iluzie grupala in care idealizarea celor doi parteneri este reciproca iar orice afect neplacut este pus de-o parte precum si defectele partenerului.
In faza de iluzionare amoroasa indragostitii regasesc iubirea infantila, fara limite pe care Eiguer o aseamana cu sentimentul oceanic despre care vorbea Freud in “Malaise dans la civilisation”.
Sentimental oceanic, de uniune cu marele tot provine din timpurile de inceput ale vietii in care sugarul nu diferentiaza inca eul sau de lumea exterioara si contactul cu sanul matern ii va permite sa descopere progresiv un obiect in afara de sine. Se formeaza un eu placere care se opune lumii exterioare beblusul pastrand inauntrul sau ceea ce este sursa placerii si expulzand ceea ce este sursa de neplacere. Acest sentiment oceanic ar fi deci o supravietuire adulta din acest sentiment de uniune primitiva.
Ruffiot a introdus notiunea de psyche familial care presupune o stare primara de non-integrare psyche-soma pe care l-a numit psyche pur, nediferentiat, cel mai primitiv si care constituie samburele inconstientului primar. Rosa Jaitin (2007) va numi acest psyche nediferentiat psyche oceanic nediferentiat care ar fi la baza psihismului grupal familial primar: “Aparatul psihic familial va da familiei acest sentiment oceanic. In acest sens aparatul psihic familial va avea ca functie legarea intrapsihica si intersubiectiva , continerea angoaselor arhaice, transmiterea intre generatii si transformarea senzatiilor in trairi psihice reprezentabile”.
Eiguer considera ca angajamentul legaturii amoroase este marcat de primatul fantasmei de seductie.
Lemaire arata ca exista o dimensiune libidinala a seductiei aceasta fiind legata de notiunea placere, de atractie dar si o componenta narcisica a acesteia. Paul-Claude Racamier este cel care a introdus conceptual de seductie narcisica ca instaurare a unei stari de uniune absolute. Seductia contine un pol pozitiv constructor al narcisismului si unul negativ de captare si de distrugere a narcisimului. Printr-un proces activ, puternic, mutual se stabileste la origine intre copil si mama un climat de fascinatie mutuala narcisica iar in aceasta seductie narcisica copilul este pentru mama asemenea unui organ vital. Clinica arata cum seductia narcicisa se apropie cu trecerea timpului de incestualitate.
Dupa starea de iluzionare apare deziluzia astfel ca este testata soliditatea legaturii de cuplu existand mai multe cai de iesire din faza de iluzionare: una dintre ele este cea in care cuplul nu rezista deziluziei si intrerupe relatia. O a doua cale perpetueaza starea iluzorie continuand sa refuze realitatea interna gratie unei negari aproape magice precum si a stergerii intrebarilor legate de calitatea relatiei, a sentimentelor reciproce.
O a treia cale este cea in care cuplul se confrunta cu aspecte neplacute descoperite la celalalt iar relatia lor se reconstruieste pe baze mai solide, pe o noua solidaritate, pe modalitati mai putin defensive. Iluzia si deziluzia vor permite familiei formate sa se diferentieze de familiile lor de origine.
Interfantasmatizarea reprezinta o sursa a conflictelor dar si a creativitatii in sensul in care unul dintre membrii familiei poate deveni portavocea interfantasmatizarii care trezeste neplacerea. Conflictele, rivalitatile intre barbat si femeie pot fi marturia unei fantasme de scena originara, a schimburilor sexuale dintre stramosi.
Autor – Psih. Caterina Popescu