In acesta lucrare am analizat: identitatea poporului roman, contractul narcisic, mandatul, filiatia, transmiterea transgenerationala, pentru a vedea ce si cum anume s-a transmis de-a lungul generatiilor pana la familiile din ziua de astazi.

Stramosi, origini si mostenire familiala

Raportarea noastra la stramosi poate fi dificila mai ales in cazul in care ei au fost generatiile care au interactionat cu razboaie, nesiguranta, foamete, saracie, iar acest lucru influenteaza legaturile de filiatie si rudenie. A fi parinte trimite la genealogie, la origini, la o identificare cu stramosii pentru a putea transmite mai departe istoria familiei. Dar cum te-ai putea raporta la stramosi, identifica cu ei daca au fost victimele unui razboi, ale deportarilor sau ale suferintei? Acceptandu-i si identificandu-te cu stramosii care au traversat momente dramatice in viata lor, accepti in aceeasi masura si suferinta ca facand parte din mostenirea familiei tale. In mod inconstient, psihicul incearca sa evite ceea ce este prea traumatic si greu de dus din viata de familie si inglobeaza continuturile traumatice pentru a-si proteja urmasii.

Identitatea, investirea si asteptarile familiei de origine

Investirea familiala reprezinta comoara ce mai de pret pe care ne-o ofera familia inca de la nastere si cu care plecam la drum in viata. Felul in care suntem asteptati ca si bebelusi, iubiti, protejati, acceptati determina felul in care ne vom contura personalitatea, ne va creiona identitatea, modalitatea in care ne vom integra in societate, ne vom alege profesia si partenerul de viata. Aceasta are legatura cu increderea noastra in noi, cu gradul de optimism si siguranta cu care vom face fata provocarilor vietii si cu modul in care vom reusi sa ne revenim dupa esecuri si dezamagiri. De la felul in care aratam, pana la atitudinea pe care o avem, cum ne simtim in corpul nostru si cum ne raportam la ceilalti toate au legatura cu investirea, contractul narcisic si mostenirea transgenerationala care o primim la nastere.

De ce este asa de importanat contractul narcisic?

La sosirea unui copil pe lume, « mandatul familial » este transmis prin intermediul « contractului narcisic » (Piera Aulagnier, 1975). Contractul narcisic sustine ca fiecare persoana vine pe lume fiind investita simultan: in viata psihica, in societate si in succesiunea generatiilor, fiind purtatorul unei misiuni: sa asigure continuitatea familiei din care face parte. Prin acest contract, parintii inscriu copilul in succesiunea generatiilor si in grupul familial. Ii desemneaza un loc si un rol prestabilit in raport cu investitia primita, il recunosc si in investesc ca mostenitor. I se da un nume, un rol, viata, ingrijire, crestere, educatie, tandrete si i se cere sa adere la valorile familiei sa aiba o pozitie fata de ele, sa primeasca mostenirea fantasmatica si traumatica a familiilor de origine (asteptarile, dorintele si temerile) ale ambilor parinti si sa le elaboreze mai departe. Purtator al misiunii de a asigura continuitatea grupului, copilul este insarcinat ca, la randul sau, sa investeasca mandatul (mostenirea psihica), pastrand legatura, asigurand idealurile familiale, transmitand mai departe copiilor lui aceasta mostenire informationala iar aceasta parte din pactul denegativ care creeaza legatura. Datorita acestui loc si gratie acestei investiri se fondeaza subiectivitatea sa singulara.

Mandatul trangenerational il accepti sau il respingi?

Ceea ce se transmite de la unii la altii si de la o generatie la alta poate fi spus, povestit, reprezentat (povesti, romane, legende, mituri) si constituie modalitatea intergenerationala de transmitere psihica. Adica ceea ce se transmite poate fi simbolizat de transmitatori si gandit de mostenitori. Dar ceea, ce este transmis este si mai ales ceea ce lipseste, nu poate fi spus si nu a fost inscris. Pentru a putea fi primit, obiectul mesajului transmis trebuie sa poata fi integrat in psyche-ul mostenitor iar daca nu poate fi integrat, se va impune in cautarea unui travaliu neterminat sau impiedicat. Pentru fiecare generatie, a mosteni corespunde lui „a-si da seama sau a se apara de ceva ce ii apartine si care ii este strain” (Evelyn Granjon, 2005).

Uneori mandatul transgenerational poate fi greu de indeplinit

Mai pe inteles, mandatul familial transgenerational se refera la misiunea inconstienta pe care parintii o atribuie copilului la nastere: de a repara ceva, de a tine un secret si de a perpetua ceva din acele familii. Copilul are o misiune in cadrul familiei: de a realiza ceva care nu este spus si care se manifesta la nivel inconstient. In ce consta aceasta misiune de obicei descoperim de-a lungul vietii, dar aceasta „misiune” poate fi uneori greu de indeplinit pentru copil. Sunt situatii in care el va fi constrans sa renunte la propriul vis sau chiar sa nu indrazneasca sa isi faureasca unul, doar pentru a putea satisface dorintele si nevoile neimplinite ale parintilor, care il impovareaza cu acest mandat. Sunt multe cazuri in care copii sunt impinsi de la spate sa realizeze de fapt visurile parintilor. Si acum ne putem intreba ce mandat trangenerational am primit de la familia nostra, si ei la randul lor ce mandat au primit?

Cine suntem noi si de unde provenim?

Am inceput documentarea acestei lucrari de la ideea de a cerceta identitatea poporului roman si mostenirea transgenerationala primita de la popoarele care au colonizat si invadat tara noastra. Pas cu pas am descoperit impactul pe care l-am avut noi asupra intregii lumii.

Am plecat de la neinfricare si curaj la neincredere in noi

Sa ne intoarcem la stramosi, se spundea despre daci ca erau un popor cu vointa puternica si minte agera, viteazi si cruzi, cu o credinta puternica in nemurirea sufletului. „Nemurirea” a fost considerata adeseori ca un element specific conceptiei religioase a geto-dacilor, care i-ar fi deosebit intre toate popoarele antichitatii. S-a considerat a fi o filosofie, o doctrina promovata de Zalmoxis a carei esenta ar fi credinta in nemurirea sufletului. Impartasim ideea porivit careia „nemurirea” geto-dacica este o credinta obisnuita, ca „dincolo” vor continua viata. Cum am ajuns de pornim la incredere, curaj si filizofia nemuririi la neincredere in fortele proprii si in ceilalti? Daca tot vorbim de inceputuri, istorie, radacini si de unde ni se trage acesta incredere sau neincrerere in noi, gandul ne va purta la primul an de viata si la dobandirea increderii in noi si in ceilalti. Exact asa si noi vom analiza de unde provenim, cum am fost si in ce ne metramorfozam, ne transformam si unde ne va purta acesta evolutie constanta.

Spatiul carpato-dunarean, locul unde acum 44.000 de ani au ajuns primii 4 oameni

Romania este vatra Europei, studiile de arheologie moleculara ne indreptatesc sa ne situam pe primul plan in Europa ca vechime. Studii cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction – reactia in lant a polimerazei), pot determina originea materna a unor mumii vechi de zeci si mii de ani. Cand s-a publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea cromozomala, s-a ajuns la concluzia ca „prima femeie” a aparut in sud-estul Africii. Urmatoarea descoperire a avut loc in nordul Egiptului, iar teoria genoamelor situeaza spatiul carpato-dunarean ca fiind, locul de unde a inceput Europa sa existe, locul unde acum 44.000 de ani sosisera primele 3 Eve si primul Adam. Cand Europa era acoperita de o calota de gheata, singura arie ramasa neacoperita era cea din Carpatii de Jos. Teritoriul de astazi al Romaniei a fost locuit incepand cu paleoliticul superior, cand popoarele apartinand culturii arheologice Aurignaciene au sosit in estul Europei din Orientul Apropiat: in Pestera cu oase din zona Anima au fost gasite astfel unele dintre cele mai vechi ramasite ale oamenilor moderni gasite. Acum apare urmatoarea intrebare, de ce aceste detalii nu sunt promovate si nu ne mandrim cu ele?

Preocuparea pentru binele altora nu depaseste zona familiei

Alt lucru mostenit de la romani este faptul ca noi datorita regresiei constante in stadiul de supravietuire, aria de interes si preocuparea pentru binele altora nu depaseste zona familiei si ajunge maxim pana la persoanele pe care le cunostem. Daca totusi romanii acorda ajutor in afara cercului lor familial mentalitatea este sa aiba si ei ceva de castigat din asta.

Cine suntem noi?

Destinul nostru, prin contractul narcisc si mandatul primit, ne ajuta sa intelegem cine suntem noi. Din copilarie, ne insusim anumite viziuni cu privire la cum ar trebui sa fim, ce se asteapta de la noi si cine sunt cei de langa noi. Iar mai apoi, daca nu gasim ragaz psihic si fizic necesar pentru a analiza veridicitatea acelor lentile mentale prin care ne uitam spre interior si exterior, deopotriva totul va functiona ca intr-un spectacol de teatru. Intreaga viata, se joaca la nesfarsit aceleasi scene, repetam aceleasi modele in baza unui scenariu predefinit. In ciuda faptului ca actorii se mai schimba. Acestia intra necontenit in pielea acelorasi caractere, ce dispun de acelasi unic repertoriu de actiuni. Pentru a crea o schimbare, este necesar sa ne adunam curajul de a parcurge drumul inapoi spre copilarie intr-un demers terapeutic.

Transmiterea transgenerationala, ce fel de parinte vei fi?

Este vorba, in prima instanta, de factori care tin de capacitatea mamei de a elabora ansamblul determinantilor care au definit istoria sa transgenerationala si statutul de parinte. Sunt trasee biografice, cu miza identitara, ale ascendentilor de la care actualul parinte „a invatat” ceea ce inseamna sa fie copil si parinte. Suita identificarilor transgenerationale presupune transmiterea si remanierea permanenta a statutului de mama si copil, in interiorul unui fond de reprezentari ale parentalitatii, specific liniilor sale de rudeniei si genealogiei sale. Versantul psihologic parental al rudeniei, care constituie genograma familiala, aduna, de-a randul generatiilor si a traseelor biografice, modalitati semnificative de „a negocia” cu diferitele obstacole psihologice. De pilda, fenomenul doliul perinatal (pierderea sarcinii) poate antrena serioase perturbarii in relatia dintre parinte si urmatorul copil (aparitia copilului de substitut), care se va transmite generatiilor urmatoare.

Ce se intampla cand mandatul transgenerational este plin de secrete?

Atunci cand investitia familiala este deficitara, contractul narcisic este problematic si dezradacinarea masiva creeaza un mediu neprielnic pentru copilul nou venit in familie. Astfel materialul psihic familial a fost telesopat, transmis in stare bruta, fara sa fie transformat si metabolizat. Familiile apeleaza la terapie pentru a reusi ca patrimoniul psihic familial sa fie transmis intergenerational, adica primit de o generatie, memorizat, istoricizat, transformat, elaborat si transmis noii generatii. Si incepand de la ei lucrurile sa se schimbe, sa se mai golesca si elaboreze din acest prea mult venit din urma. De multe ori de aici vine si motivatia de a pleca din tara, de a te putea dezradacina de familie si de a cauta o cale sa schimbi destinul si de a cauta o noua tara, « niste parinti noi » mai buni, mai continatori care pot avea o grija mai mare de tine.

20% din populatia tarii a migrat dupa revolutie

Romania ocupa locul doi in lume, dupa Siria, ca migratie a populatiei. Aceasta a devenit un fenomen global ce afecteaza majoritatea statelor de pe harta lumii. Dupa 1989, odata cu caderea regimului comunist, migratia in Romania a devenit un fenomen ingrijorator, aproximativ 20% din populatia Romaniei parasesc de atunci tara. Aproximativ 9.700.000 de romani se afla in afara granitelor din anii 40’ pana in prezent, subliniind ca motivele emigrarii sunt coruptia, calitatea slaba a clasei politice si nivelul scazut de trai. Explozia migratiei fortei de munca a fost fara precedent, transformandu-se intr-un fenomen ingrijorator, cu implicatii sociale, economice si psihologice profunde. De unde a aparut acesta nevoie impetuasa a acestor milioane de romani de a se dezradacina si a fugi din tara, a-ti parasi familia si a cauta un trai mai bun?

Cand parintii pleaca si isi abandoneaza copii pentru un trai mai bun

Acum putem vorbi de milioanele de copii abandonati si lasati in grija rudelor. Ne putem gandi la consecintele psihice a acestui abandon in masa. Cand apare abondonul parintilor in istoria de viata apare si un doliul neintegrat, o separare nerealizata, acest aspect provoaca trairi anxioase puternice, care se amplifica si mai mult pe fondul neintelegerii de catre persoana a cauzelor acestora. Gratie transmisiei transgenerationale, copilul se constituie in receptorul ansamblului conflictelor parentale adunate in filiatie. Reconstructia genealogiei parentale devine necesara pentru intelegerea motivelor pentru care abandonul a devenit unica „solutie”. Eterna intoarcere a identicului, fenomenele de repetitie, arata forta cu care secretele de familie sunt „pastrate” si puterea cu care produc aceleasi comportamente si trasee destinale de-a lungul generatiilor. Acest „telescopaj transgenerational” poate fi inteles, din interiorul psihologiei maternitatii, prin intermediul conceptelor de clivaj, negare si refulare. Tot ceea ce nu a putut fi elaborat de-a lungul istoriei familiale, transgenerationale, legate de statutul de parinte.

Legatura dintre atacurile de panica si insomnii la copii abandonati

Abandonul ca eveniment neintegrat este atat de dureros incat este bine ascuns, persoanei fiindu-i greu sa se confrunte cu fantoma pe care o contine in acest caz si care ii consuma resursele energetice si ia decizii in numele ei. Efectele secundare aparute sunt: insomnia insotita de cosmaruri repetitive, atacuri de panica, anxietate, rosul unghiilor si scrasnitul dintilor in timpul somnului. Toate aceste simptome sunt asezonate si cu diverse obsesii si ritualiri compulsive, care ne creioneaza o istorie de viata plina de traume si nevoia constanta de a descarca acesta tensiune si toxicitate acumulata de-a lungul anilor.

De multe ori bunicii erau obligati sa redevina parinti

In aceasta situatie, in care parintii plecau din tara, copii erau trimisi la tara sa fie crescut de bunici. Astfel bunicii functionau ca dublul parintilor iar abandonul si mutarea lor reactualiza o traire a rupturii care va capata sens de-a lungul vietii. Rolul familiei in supravietuirea noastra este unul esential. Figurile “continatorilor negativului”, a ceea ce trebuie sa ramana forclus sunt intotdeauna susceptibile de a fi reactivate, de a se repeta, in cautarea unor continatori. Neputand accede la o reprezentare, repetitia se transpune in corp sau in acte pentru a semnifica intoarcerea a ceea ce a fost clivat. Majoritatea copiilor se luptau fie cu anorexia fie cu bulimia. Putem sa remarcam ca adesea este vorba despre pierderea unui sprijin narcisic care declanseaza intrarea in anorexie. Din punct de vedere clinic, observam frecvent asta stare de parentalitate moarta in disparitia si reaparitia parintilor. Parintii dispar si reapar in realitate, este modul de expresie simptomatica a parentalitati moarte.

Dezradacinare, familii dezbinate si izolare sociala asta a adus emigrarea

In vremea comunismului repartitiile obligatorii dupa terminarea studiilor creeaza dezradacinare, aceasta rupe legaturile cu familia si prietenii. Putem afirma ca aceste repartitii au reprezentat o efractie la nivelul continatorului privat iar asa au aparut si atacurile la legaturile familiale. Contractul narcisic problematic, investitia familiala deficitara si dezradacinarea masiva a membrilor care au emigrat sunt doar cateva lucruri pe care le au in comun. In grupalitatea romanesca apar constant semne ale anxietatii, impiedicarea, blocarea inconstienta a manifestarii naturale a fericirii, a starii de bine si o oscilare de la stari de manie la depresie. Intotdeauna vor aparea romani care au in scenariul de viata aspecte neintegrate de care se vor simti vinovati, unde nu se pot ierta si atunci apare nevoia de a se autopedepsi si a se autosabota.

Un aparat psihic grupal gaurit, cu membre lipsa si secrete vechi

Orice secret familial, in pofida oricaror „excelente” intentii care il ghideaza, este intotdeauna simtit ca o violenta de catre copil. O violenta pe care nu o va uita niciodata si care va cantari greu in viata sa psihica adulta si in consecinta asupra vietii sale profesionale, amoroase si sociale. In fata acestei violente copilul si apoi adultul care devine va putea incerca sa se protejeze: una din maniere este sa isi fabrice propriile secrete din care ii va exclude pe altii.

Porta-vocea, depozitarul sau oaia neagra a familiei

Deoarece acesti copii erau abandonati, ei nu isi puteau lua locul in familie, deoarece l-au pierdut si nu isi mai intelegeu misiunea. De obicei acesti copii ajung sa fie depozitarul familiei, oaia neagra care inseala asteptarile si dezamageste constat toti membrii familiei. Conceptul de porta-voce a fost introdus de Enriqhe Pichon Riviere. Acest concept se inscrie in teoria depozitului si a depozitarului. Astfel, pacientul porta-voce reprezinta depozitarul in care se depune un depozit (fantasmele si angoasele primitive ale familiei, tensiunile, suferinta). Porta-vocea prezinta atat o dimensiune individuala cat si una grupala a dramei familiale: el enunta o drama prin istoria sa personala, a suferintei, a simptomului pe care il traieste si releva astfel implicitul grupalul. Porta-vocea se imbolnaveste frecvent, in general acesti copii erau destul de bolnaviciosi. Pierre Benghozi ofera ipoteza conform careia aceasta incorporare a unui material psihic neelaborat este difractata, ca printr-un spectru luminos in diferite lungimi de unda, membriilor generatiilor urmatoare. Fiecare se va regasi mostenitor depozitar al unuia din aceste aspecte ale spectrului. Cel in care se va depune mostenirea familiala nemetabolizata este „purtatorul rusinii inconstiente”. Traumatismul mostenit se transmite prin scenariul genealogic al violentei care sunt premisele de la care porneste efractia. Ranirea unei comunitati umilite poate genera repetitia violentei din generatie in generatie.

Spirit defensiv, ne aparam nu cucerim

Romanii au un stil cultural represiv si evitant, ceea ce ii face sa fie defensivi. Defensivitatea se poate exprima in complexe de inferioritate iar de multe ori acestea sunt compensate, in complexe de superioritate. In ceea ce priveste complexele de inferioritate spre exemplu, romanii au aspiratii mari insa adesea sunt mai neincrezatori ca le pot realiza si se simt mereu datori sa faca auto si heterocomparatii cu altii mai buni pentru a se valida.

Ce am mostenit de la turci?

Perversitatea, nevoia de a minti, lipsa autenticitatii, nevoia de a fura bunul celuilalt, capacitatea de a fi seducator si a vinde orice sunt cateva dintre caracteristicile modenite de la turci. In rest, probabil ca cel mai durabil aspect al mostenirii otomane este cel culinar. De la ciorba, pilaf, mici si pana la sarmale, foarte multe din mancarurile actuale sunt de fapt de origine otomana. In lumea balcanica, influenta stapanirii otomane este privita, de cele mai multe ori, cu ostilitate. In unele cazuri vorbim insa de prejudecati fara o baza istorica reala. Otomanii ar fi contribuit la cresterea incontestabila a economiei balcanice prin faptul ca asigurau circulatia, in siguranta, a bunurilor si persoanelor pe distante lungi, prin securitatea drumurilor si prin comertul la mari distante, a contribuit semnificativ la dezvoltarea zonei. Din punct de vedere cultural, mostenirea in Balcani este una diversa. O intalnim in literatura, prin aparitia unor genuri lirice noi, sau in arhitectura – prezenta monumentelor religioase islamice, dar si influentarea arhitecturii civile.

Ne adaptam sau murim

Atunci cand un eveniment colectiv nu este tradus simbolic intr-un grup familial, este foarte dificil descendentilor subiectilor implicati in acest eveniment, nascuti in acest grup, sa gandeasca ceea ce li s-a intamplat parintilor, bunicilor si strabunicilor. Acesti descendenti sunt confruntati in fiecare familie cu o opacitate a memoriei familiale si care este traita ca fiind inconjurata de interdictia de a intelege. O cunoastere a evenimentului respectiv le-ar arata ca este vorba mai degraba de o carenta la nivel colectiv de cuvinte necesare pentru a delimita compozitia evenimentului decat de o interdictie. Intr-un mare numar de familii, dupa evenimente traumatice se instaleaza o liniste dramatica si nelinistitoare pentru noile generatii. Astfel, nu doar statul era lovit de amnezie ci si un numar mare de familii (Serge Tisseron, 1999). Adaptabilitatea reduce procesele imaginatiei creatoare, ancorandu-ne in prezent, nu in schimbarea lui. Acest atribut este cardinal, cel care ne-a ajutat sa supravietuim in conditiile dificile ale istoriei noastre, mergand uneori pana la a ne determina sa simulam moartea ca popor (ex: ne-am redus individualismul si combativitatea), pentru a putea supravietui.

Impactul comunismului si lupta permanenta pentru supravietuire

Vremea lui Ceausescu a insemnat vremea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu. Vremea cand libertatea umana era calcata in picioare, cand religia nu era acceptata, cand drepturile omului erau batjocorite, cand se daramau lacasuri de rugaciune, cand se trecea cu buldozerele peste monumente istorice, cand se rationaliza apa calda, curentul si mancarea, adica se provoca foametea in masa si se tremura de frig in apartamente, cand copiii erau constransi sa munceasca in agricultura, sa devina „soimi ai patriei” si sa recite ode pentru Ceausescu si pentru sotia sa. Comunismul nu doar ca ne-a tinut pe loc ori chiar ne-a intors in timp. Comunismul ne-a secat, ne-a distrus valorile, ne-a divizat si aproape ne-a dezumanizat ca societate. Iar ecourile sale inca le mai auzim la 31 de ani de la Revolutie.

Una dintre trasaturile romanilor este neincrederea in oameni

O cultura colectivista este caracterizata de neincrederea in straini, neincredere care la romani, este amplificata de frica ca oricine putea fi informator si asfel aceasta s-a generalizat intr-o neincredere cronica, inclusiv asupra cunoscutilor. Neincrederea in oameni vine la pachet cu pesimismul si scenariile negative. Acest lucru isi are radacinile adanc inradacinate in vreamea comunismului.

Porta-vocea, simptomul copiilor si interdictia de a gandi a varsnicilor

Din punct de vedere al demersului reparator, putem observa oameni care vin in terapie cu copiii lor. Ei sunt adusi de un simptom pe care copilul il manifesta, porta-vocea si astfel iese la iveala suferinta familiala amprentata de perioada comunista. In grupalitatea romanilor, apare prezenta unei alterari a Eului, a unei distorsionari bazale a ”aparatului de gandit” si mai ales a ”aparatului de visat”. Aceste familii care nu viseaza care poarta acest tip de simptome, ”aparatul psihic familial” ca grupalitate, este lezat de aceasta carenta de ”gandire”, de ”visare”, de functie alfa. Dincolo de starea de suferinta a membrilor, apare o disfunctionalitate a aparatului psihic grupal. Varstnicii nu sunt dispusi sa analizeze, ei neaga problemele si suferinta deoarece nu sunt obisnuiti sa gandeasca suferinta fiind prinsi intr-un regim in care ti se interzicea sa gandesti. Dezvoltare personala a fost interzisa, cartile au disparut, au fost inchise facultatile de psihologie si filosofie si au fost interzise practicile care vizau autocunoasterea, inclusiv yoga, meditatia si artele martiale.

Cand accentul cadea pe supravietuire, lumea interioara era reprimata

Oamenii au fuzionat pentru a se apara de pericolul din exterior, persecutia a luat forma dictatorului. Astfel s-a creat un soi de fuziune familiala si nediferentiere. Familia era unita, lipita deoarece doar in cadrul familiei exista posibilitatea de elaborare a efractiei continatorului public si de fantasmare. Discrepanta dintre ceea ce era acceptat social si traditia familiala cu propriile obiceiuri, mituri, roman familial putea fi atat de mare incat oamenii ajunsesera sa se dedubleze, ca a doua lor natura. Adesea copiilor li se spunea sa nu povesteasca ce auzeau vorbindu-se in familie, de unde si expresia romaneasca ” a nu da din casa”, cu sensul de a nu divulga secrete de familie.

Generatii de sacrificiu, generatii intregi de copii – adulti

Copiii-adulti sunt aceia care, desi au ajuns la maturitate din punct de vedere biologic, sunt imaturi din punct de vedere la dezvoltarii psihice, emotionale si relationale. Dezvoltarea psihologica si afectiva le-a fost sabotata de mediul tulbure in care au crescut. Increderea le-a fost brutal „inselata”, iar crearea legaturilor cu alti oameni este una dintre marile lor dificultati. Desi din exterior par functionali, in lumea interioara a acestor oameni zac nenumarate traume si amintiri dureroase, care-i sufoca in anumite momente de la panica pana la asfixie, si frici de care, cel mai probabil, nu vor putea scapa in totalitate niciodata. Asta nu inseamna ca nu vor cunoaste vreodata fericirea nici vorba. Insa vor avea un drum lung de parcurs pentru a se reintoarce psihologic la copilul care a fost odata si a-1 ajuta sa creasca asa cum parintii, bunicii sau ceilalti ingrijitori nu au putut s-o faca.

Perfectionismul, controlul si anxietatea intalnita des in comunism

La noi in tara mai apare dezvoltarea excesiva a perfectionismului si a controlului exercitat asupra propriei persoane, asupra altor persoane, asupra unor situatii (care de altfel sunt imprevizibile) si neasumarea tendintei firesti de schimbare, cautarea nevrotica a sigurantei creeaza nesiguranta, controlul excesiv al tuturor aspectelor vietii creeaza anxietate, de ex: persoana trebuie sa aiba pregatite mereu scenarii imaginare alternative, nu pentru ca sunt necesare, ci pentru ca ele construiesc adevarate plase de siguranta care au insa costuri emotionale foarte mari („sa nu-mi scape nimic”, „sa nu ma mai prinda nimic nepregatit”). In perioada comunista acest lucru era intalnit de la presedinte, la membrii cheie toti impartasesc aceste caracteristici enumerate mai sus. Totul trebuia facut perfect si nu era loc de greseala, oricum orice faceam era criticat si nu eram considerati suficient de buni.

Familiile romane poarta in ele amprenta comunismului

Exista o graba si o presiune in a face acum, a lua acum, ca si cum tot ceea ce avem este momentul prezent. Ca si cum daca nu iei acum, cand „ti se da” nu mai poti lua, avea niciodata. Aceasta teama ca nu mai exista timp, aceasta urgenta este adanc inradacinata in functionarea poporului roman deoarece in timpul perioadei comuniste trebuia sa fii tot timpul atent la ce „se da”, la ce se gaseste in magazin, deoarece daca nu luai atunci nu aveai nici o siguranta ca vei mai gasi, atunci cand vei avea nevoie. Familiile romane sunt preocupate cu a avea: mancare, masina, casa, haine. Exista o foame dupa bunuri, dupa masini scumpe, dupa haine scumpe, ceea ce denota o lipsa a valorilor personale, tipica sistemului totalitar.

Trauma, secretele, cripta si fantomele familiale

Au existat numeroase familii care si-au pierdut membrii in puscarii comuniste sau a fost deportati in Siberia, fiind inchisi pentru ca fusesera impotriva regimului. Aceasta trauma familiala, neelaborata si neintroiectata (in sensul dat de Abraham si Torok introiectiei) este inclusa in Eu si se manifesta prin fantasme de incorporare. Iar cand evenimentul in cauza este condamnat definitiv la a fi secret, autorii numesc acest mecanism dinamic „refulare in conserva” (pe de o parte se refera la a pune intr-o conserva evenimentul si pe de alta parte surprinde speranta secreta de a-l readuce intr-o zi la lumina, pentru a-i oferi un deznodamant conform dorintelor subiectului). Din punct de vedere topic si dinamic rezulta o configuratie psihica numita „cripta”, unde simbolul psihic este spart in doua fragmente. Contactul inconstientului unui copil cu „cripta” unui parinte rezulta intr-o „fantoma”, adica un secret de nevorbit. « Acest subiect este atunci condus spre a simboliza in raport cu un altul, prezent in el sub forma unui obiect psihic intern, cu pretul vietii sale pulsionale proprii ».

Efectele mostenirilor traumatice asupra copiilor

Astfel de copii, crescuti de parinti purtatori ai unui traumatism neelaborat si clivat, pot dezvolta dificultati de gandire, de invatare, sau frici nemotivate, fobice sau obsesionale. Iar pentru aceasta generatie, trauma este de „nenumit” – adica nu poate fi reprezentata verbal, iar pentru cea de-a treia generatie trauma devine de „negandit”, adultul respectiv simtind anumite senzatii, emotii, imagini bizare care nu se explica prin viata sa psihica proprie sau cea a familiei sale (Serge Tisseron, 2004).

Persecutia, pasivitatea si nevoia de a primi

In continuare, generatia care a trait cea mai mare parte din viata in comunism, asteapta de la presedinte, de la guvern, de la stat sa li „se dea”. Are loc o pasivizare la nivel social, chiar la nivel de familie. Persecutia este condensata chiar si in prezent, dupa 31 ani de la inlaturarera regimului comunist, intr-un sef, presedinte, guvern care „nu ne da”. A se da este in opozitie cu a nu se da, deoarece in perioada comunista „se dadea” mancare, caldura, benzina, viza. Chiar daca oamenii cumparau cele enuntare, ei depindeau de un persecutor care alegea sa le dea posibilitatea de a cumpara sau a nu le da acea posibilitate. Se construieste astfel o societate pasiva, care asteapta sa i se dea, sta si primeste si un persecutor care devine din ce in ce mai tiranic. Ne referim aici la ultimii ani ai perioadei comuniste in care Ceausescu, „inspirat” de vizita sa in Korea, decide sa restrictioneze accesul populatiei la alimentatie, caldura, electricitate si benzina. Cu atat mai mult acum, cand sunt preocupati de nevoile bazale, oamenii nu mai pot sublima atacul si persecutia la care sunt supusi. Persecutia nu mai este doar fantasmata, ea se transforma intr-un plan cat se poate de real al lui Ceausescu de a tine populatia sub control.

Legatura dintre temperatura si caldura afectiva a oamenilor

Temperatura are de asemenea influenta asupra trasaturilor de personalitate. De exemplu, populatiile din tarile cu temperaturi calde tind sa se perceapa drept mai extraverte (calde, tandre, gregare, cu emotii pozitive), deschise spre nou, modeste si mai dezordonate. Clima Romaniei este considerata moderata iar temperatura medie este de 17 grade. Noi din acest punct de vedere suntem ambivalenti, suntem calzi si afectosi insa putem fi si desul de reci si insensibili, cateodata suntem dezordonati insa avem momente cand putem fi si super organizati. Am putea spune despre noi ca ne place sa ne situam la extreme.

Romanii sunt inteligenti, ospitalieri si incapatinati

Inteligenta vie, generalizatoare, exprimata de asemenea de satira si umor, vointa puternica, pana la incapatanare, dar impulsiva si schimbatoare, ce le permite romanilor sa fie indrazneti, agresivi, violenti, dar si capabili, de ospitalitate si buna vointa. Perfizi, duplicitari, dramatici, dominati de un formalism fara esenta, modesti si organizati in functie de imprejurari. Romanii nu stiu sa pretuiasca timpul (ex: stau si se tocmesc ore in sir pentru lucruri de nimic, petrecerile dureaza mult ca intindere in timp, vand aproape pe nimic ceea ce au in cantitate mare si cumpara scump lucrurile de care au absoluta nevoie).

Romanii si relatia lor cu puterea

Si tot romanii cauta puterea in societate, „dar in mod diferit, conform unei culturi colectiviste” in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex: „eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta”). Apoi, utilizarea puterii se face intr-o paradigma feminina, caracterizata prin discutii si cautarea consensului. Tot la noi mai apare o mare nevoie de a avea un statut social si de a poseda proprietati.

Competivitatea, afirmarea sociala si performanta

Pe de alta parte avem o mare nevoie de a ne dovedi valoarea (potentialul), ceea ce ne face competitivi in munca, intr-adevar, daca conditiile socio-culturale sunt prielnice, competitivitatea se traduce si in performanta (ex: performanta romanilor din strainatate in mediul academic). Munca (ca modalitate de afirmare sociala), familia (contextul sigurantei) si religiozitatea (care ne da sens si semnificatie in viata) sunt cele trei repere majore care definesc viata romanilor. Acestea sunt constranse de o trasatura esentiala a romanilor, si anume neincrederea in oameni, aceasta se generalizeaza: la straini, la cunoscuti, la prieteni, exceptie facand familia unde, dimpotriva, compensam cu o incredere foarte mare.

Legatura dintre cum fac romanii fata suferintei si dependentele?

Dependentele, de orice fel, isi au originea in durere. Iar pentru a mai alina acuitatea suferintei, romanii isi exploreaza cele mai variate surse de confort emotional. Munca, sportul, alimentatia, pornografia, lectura, dependenta de cumparaturi, internetul, alcoolul, tigarile, drogurile, substantele toxice toate acestea au rol de calmant emotional. Este bine cunoscut faptul ca, la nivelul creierul uman, aceiasi centri ce recepteaza, durerea fizica se activeaza si atunci cand traim o durere emotionala.

Nevoia de manca si a consuma alcool pentru a umple un gol

O caracteristica culturala a familiilor romane o reprezinta mancatul. Oamenii mananca mult in special la sarbatorile de Craciun si de Pasti. Este considerat ceva normal sa se gateasca 5-6 feluri de mancare, sa se consume mult alcool si oamenii „sa se simta bine”. Sarbatorile sunt asociate cu consumul de mancare, ca si cum ar fi de neconceput ca oamenii sa nu aiba de mancare, sau sa manance mai putin. Ne putem gandi la excesul de mancare ca la o aparare impotriva angoasei de moarte, de distrugere a familiei, foarte prezenta in timpul perioadei de foamete de dupa razboi si in ultimilor ani ai perioadei comuniste, cand alimentele se gaseau din ce in ce mai rar iar mancarea era o continua preocupare pentru familiile romane. Ca sa fim siguri ca nu vom mai trece niciodata prin asta, ne asiguram ca avem mancare, de aceea apare nevoia de ca cumpara si manca in exces.

Cum iubesc romanii?

In general sunt tentati sa credem ca, cel putin atunci atunci vorba de iubire romanii au tendinta sa aleaga cu inima. Dar stiinta relatiilor ne spune ca nu-i loc de o asemenea minunatie. Ca am fi foarte departe de adevar. Alegem in functie de modul in care ne-au iubit parintii, in baza golurilor sufletesti care ne dor si respectand legea familiarului. Atractia inseamna, cu alte cuvinte, sa te indrepti catre ceva ce stii ca exista, catre ceea ce cunosti, sperand in cele din urma, finalul sa fie, totusi, diferit. Ma gandesc de multe ori la definitia prostiei: « sa faci acelasi lucru de multe ori si sa te astepti la rezultate diferite ». Dar cum ar putea sa fie altfel? Cum anume am putea alege noi romanii intr-un mod definit sa cerem respect, pretuire si grija, atata vreme cat gustul iubirii cu care am fost hraniti a fost facut din neglijenta, critica, bataie sau abuz emotional? Intram cu un manunchi de sperante pe taramurile incerte ale iubirii, bucurosi ca am gasit ceea ce cautam, dar orbi cu privire la toate durerile pe care le vom avea de indurat. Iubirea isi cere tributul, iar trecutul nu ramane trecut pentru multa vreme iar dupa ce mirajul dispare, dupa ce vraja se risipeste, realizam ca am revenit la drama personala. Aceleasi frustrari, aceleasi nevoi neimplinite si aceleasi ganduri chinuitoare.

Legatura tata fiu deficitara si golul transgenerational la romani

Daca ne prefacem ca am alungat trauma din gradina nostra, o vom descoperi mai tarziu telescopata in gradina copiilor nostri. Exact ca zicala: « cei care isi uita istoria vor fi condamnati sa o repete ». Legaturile de atasament deficitare aduc in lumina un gol legat de investitia masculina a baietilor iar castrarea constanta se va rasfrange asupra legaturii tata-fiu. In paralel, simptomul este legat si de traumatismele istorice si sociale legate de procesul de dezradacinare si abandon constant al tatalui. Secole de-a randul barbatii romani erau plecati de acasa, la munca, la razboi, cu treburi iar cresterea copiilor ramanea in seama mamei care trebuia sa se ocupe de toate, de gospodarie si de animale. Acesta poate fi motivul pentru care « cocosul » in gospodariile romanesti este femeia.

Lipsa iubirii si anorexia ca simptom

Terapia familiala poate conduce la disparitia sindromului anorexic recurent al erotismului prin autonomizare si diferentiere intre sexe si generatii. Re-singularizarea libidinala corporala poate reamorsa procesul de individuare a eurilor psihice. Aceasta individuare psihica si corporala se poate dezvolta, in timpul terapiei personale, incepand cu repunerea in functiune a aparatului psihic familial celui mai arhaic, in dimensiunea sa grupala. Reciprocitatea onirica bunici – parinti – copil permite reluarea circulatiei fantasmatice familiale care poate ramane blocata in mecanisme de negare a corpurilor si a psihismelor individuale.

Frica de a nu exista, rani narcisice si crizele de isterie practicate des de romani

La majoritatea romanilor care au un contract narcisic problematic si nu au fost doriti apare frica de „nefiintare”, nevoia excesiva de a fi bagati in seama, de a fi vizibili, de a atrage atraga atentia asupra lor dezvoltata pe trauma abandonului si a problemelor initale de investitie. Este ca si cum persoana traduce inconstient ca a fost invizibil pentru parinti care sunt cele mai importante persoane din viata lui este cel mai rau lucru posibil. Si astfel acestia manifesta simptome maniaco – depresive, o latura isterica dezvoltata, rani narcisice si dezvolta un self fals (nevoia de a purta masti si a prezenta o imagine idealizata).

Neasumarea identitatii sexuale si nevoia de victimizare

In terapii mai apar cazuri de neasumarea identitatii de sex-rol, absenta confirmarii de catre parinti (sau de catre filonul transgenerational) a acesteia, excesul in unul dintre polii diadei feminitate sau masculine. Am mai descoperit ca mai apare asumarea unor roluri inadecvate, nevrotice, de victima sau salvator (de ex: salvatorul se greveaza pe scenariul copilului supraadaptat, care se „parentifica” pentru a avea grija de frati apoi colegii de munca). Victima, care simbolic ascunde persecutorul, justifica prin neputinta ei nevrotica, nevoia de avea alte persoane in jur care sa o ingrijeasca, sa-i ofere sprijin, tocmai prin acest aspect capatand putere asupra celui care ii satisface nevoia de atentie. Confirmand rolul de salvator al celui care ajuta, il mentine pe acesta la dispozitia ei.

Functii, roluri si asumarea lor in familie

Fiecare familie functioneaza in baza unor tipare de interactiune, care insumeaza o multitudine de reguli, roluri, obisnuinte si tranzactii comportamentale. Adesea fara a fi in mod real constienti, membrii unei familii stiu la ce se pot astepta din partea celorialti si, de asemenea, isi cunosc in mod implicit indatoririle. Pentru ca fericirea sa-si faca cuib in viata de famille, este necesar ca parintii sa-si imparta cat mai bine rolurile, sa constate ca se pot baza unul pe celalalt si sa simta ca se pot increde in fortele proprii. Daca cei doi adulti isi duc la bun sfarsit, suficient de bine, indatoririle, copiii se vor dezvolta sanatos si intr-o maniera vizibila. Daca, insa, parintii sunt mai putin competenti sau chiar incapabili sa-si exercite rolurile altcineva se va simti dator le preia sarcinile responsabilitatile. Un tata ce devine sclavul alcoolului lasa vacant rolul de adult si de stalp al casei unui alt membru din familie.

● Complex Oedip neelaborat si traditionalismul romanesc

In grupalitatea romaneasca mai apar multe povesti legate de atmosfera incestuala din anumite familii, de relatiile prea seducatoare avute cu parintele de sex opus, de lipsa unor relatii constante pe termen lung, majoritatea tinerilor din prezent au aventuri cu persoane necunoscute, toate acestea ne duc la cu gandul la complexul Oedip neelaborat. Mai nou traditia este vazuta in prezent mai ales ca nevoie, romanii fiind gata sa renunta la ea daca nu mai aduce un beneficiu sau daca apare altceva mai bun (asa cum au facut de altfel majoritatea popoarelor).

Parintii romani sunt la extreme ori hiperprotejeaza ori isi abandoneaza copii

Familiile romane si felul in care isi cresc copii pot fi impartiti in doua categorii: cei care abandoneza sau cei care sunt hiperprotectivi. Hiperprotectia copilului de catre parinte si absenta separarii naturale, firesti nu lasa spatiu copilul sa creasca emotional fara sa dezvolte dependente de nici un tip. Acest aspect este des intalnit in familiile cu o structura arhaica, in care granitele nu sunt clar definite, apare un continut aglutinat greu de digerat, parintii traiesc prin si doar pentru copii, pierzandu-si individualitatea si consistenta cuplului.

Separarea emotionala si dormitul cu copii in pat timp de generatii

Aici nu este vorba doar de separarea emotionala, ci si de cea fizica. In multe familii de-a lungul generatiilor, un parinte, in general, mama, tatal sau bunica doarme alaturi de copil pana la varste mari ale acestuia sau parintii nu incurajeaza copiii ca la varsta adulta sau dupa ce isi intemeiaza o familie sa se mute din casa parinteasca in alt spatiu. In acesta generatie noua intalnim multe persoane peste 30 de ani care inca locuiesc in casa cu parinitii. Ne intrebam ce efecte pot avea aceste lucruri asupra dezvoltarii emotionale a copilului?

Dependenta si manipulare emotionala in familie

Manipularea emotionala a parintilor cu granite difuze, care traiesc viata copiilor lor si nu se pot separa emotional, transmit inconstient copilului mesajul incompetentei lui in a se descurca singur, in a face fata unei competitii, in a reusi sa fie independent. Iubirea este conditionata („ori faci ce spun eu, ori imi iau mana de pe tine, pierzi contactul cu mine, cu sprijinul meu, nu te mai iubesc, nu mai esti copilul meu” aceste cuvinte s-au auzit destul de des de-a lungul generatiilor in casele romanilor). Aceast dependenta se instituie, iar eliberarea nu se poate face fara costuri emotionale deoarece in aceasta situatie copilul se reintoarce obsesiv sa caute confirmarea. Daca nu o va gasi la parinti, o va cauta la personajele substitut ale acestora.

Generatia noua se comporta la 30 ca la adolescenta

Aceste aspecte conduc la dependente emotionale si fuzionarea granitelor care provoaca patologii comportamentale nevrotice. Astfel deciziile de crestere sunt luate greu si se ajunge la decalaje mari intre varsta cronologica si varsta emotionala. Majoritatea membrilor generatiei noi au peste 30 de ani insa ca si comportament i-am putea incadra la varsta adolescentei, cu conflictele si reactiile specifice acelei perioade.

Granite difuze si rebeliune constanta impotriva autoritatii

Oricine poarta numele de autoritate starneste multa angosa si o nevoie impetuasa de rebeliune. La romani granitele eului sunt difuze, iar acestea permit contaminarea persoanei cu aspecte psihologice negative care nu ii apartin iar simbiozele emotionale intre prieteni sau colegi de munca actioneaza de multe ori ca un substitut de familie. In general la generatia noua se simte o stare de agitatie constanta, de veselie si ras fortat, ei nu-si dau voie, nu-si permit sa fie anxiosi, tristi, nelinistiti, agitati, vor sa demontreze ca au succes si ei au reusit si tocmai de aceea aceasta lupta continua ii face sa intre tot mai mult in astfel de stari. Daca anxietatea este perceputa, tradusa transgenerational ca o slabiciune (membrii anxiosi sunt neconfirmati, abandonati, desconsiderati transgenerational) si astfel acesta devine si mai greu de integrat si acceptat.

Concluzii finale:

Cum au reusit familiile romane sa faca fata invaziilor diferitelor popoare?

Tot atat de adevarat este ca familia nu a fost capabila sa genereze in absenta altor legaturi sociale, alt concept in afara celui de supravietuire. Aceasta structura s-a opus prin natura ei atat tribalismului, cat si dominatiei imperiale. Desi izolate, atomizate si ranite familiile romanesti, au comunicat intre ele prin intermediul aceleiasi limbi, ideile despre divinitate, despre nemurirea sufletului. Limbajul si jocurile priveghiului sunt unitare pe intreaga suprafata locuita de romani, apoi sarbatorile atat de multe si de variate vorbesc toate despre aceeasi natie. Limbajul comun si sarbatorile au constituit o unitate simbolica si ideologica menita sa ii ajute sa supravietuiasca fara sa isi piarda esenta si mostenirea transgenerationala.

Cum credem noi ca suntem?

Avem o parere buna despre noi, considerand ca suntem persoane „calde” (ex: primitoare, ospitaliere, tolerante, altruiste), mai suntem patrioti, prietenosi, indisciplinati si „inteligente” (ex: inteligente, creative, cu umor, cu abilitati peste medie).

La romani corpul individual dispare si exista doar un corp psihic nelimitat

Grupalul romanesc prezinta un tip de comunicare inconstienta bazata pe ”identificare adeziva”, ce reconstituie o ”piele-langa-piele” psihica, folosind un discurs ce izoleaza corpurile individuale. Acest tip de functionare grupala este fondata pe un aparat psihic unic, tinzand sa traiasca intr-un spatiu pur psihic, intr-o negare inconstienta a corpurilor individuale. Iar intrebarea care apare este cum ar arata o astfel de familie care nu are legaturi solide si stabile, care este atat de dezradacinata, cate secrete ascund in mostenirea trangenerationala, cum ar arata genogramele lor?

Nevoia de a se diferentia unul de celalalt apare des in terapie

Tensiunea, agresivitatea, urgenta, negativismul si nevoia de a primi sfaturi sunt doar cateva dintre lucrurile care ne vor ajuta sa intelegelegem greutatea continerii familiilor care vin in terapie. De multe ori noi terapeutii simtim ca cer ceva ce nu le putem da, ca vor totul si mult mai mult de la noi. Cer inconstient sa fim acea mama, acel tata care sa le impuna limite, sa-i ajute sa cresca, sa le de-a voie sa se individualizeze, acel parinte prezent care sa schimbe cate ceva din contractele narcisice, si sa repare acel mandat transgenerational « plin de suferinta » si greu de dus mai departe.

● Cand iti intelegi istoria personala, te eliberezi

Cu totii suntem oarecum impovarati de catre cei care ne-au crescut ori ne-au ingrijit, chiar si atunci cand acestia au avut cele mai bune intentii. Atunci realizezi ca nu se intampla totul din vina ta, ca nu-i ceva ce-ai fi putut schimba. Atunci realizezi ca totul este despre tipare si mosteniri, despre ce-ai invatat la nivel inconstient ca este si inseamna viata. Cand iti intelegi istoria personala, te eliberezi.

Un trecut pe care nu-l intelegi si stapanesti ajunge sa te stapaneasca el pe tine

Vechea poveste iti spune nu esti demn de iubire, de respect de apreciere. Crucea devine mai usoara de purtat, pe masura ce ne descoperim trecutul deoarece cunosterea lui are forta de a ne aduce eliberarea. Terapia poate face ordine in mintea, gandurile si emotiile noastre. Tot ceea ce pana acum gravitase intr-o miscare browniana isi gaseste locul si sensul in istoria personala. Mai putin placut este ca nu-ti poti deslusi amintirile, fara sa-ti fie si greu. Nu o poti face doar razand si chicotind de fericire ori de implinire.

Golul din interiorul parintelui care cauta mereu sa fie umplut

Loialitatea si atasamentul ii fac pe copii extrem de vulnerabili, cand e vorba sa fie chiar ei cei care vor umple aceste goluri. Copilul ajunge fie complet lipsit de aparare in fata unei asemenea situatii, care poate fi considerata o veritabila manipulare. Drama reala consta faptul ca nici parintii nu se pot apara in adevaratul sens al cuvantului, nu pot lua decizii constiente si nu pot face schimbari asumate, atata vreme cat nu-si cunosc in profunzime povestea copilariei. Daca abuzul si maltratarile suferite de parinti pe vremea copilariei lor raman refulate si ascunse in adancurile inconstientului, tragedia lor devine izvorul din care va tasni tragedia copiilor lor. Din pacate, nu-i putem iubi ingriji cu adevarat pe copiii nostri, daca nu ne oferim libertatea de a cunoaste adevarul despre noi insine despre cei care ne-au crescut. In caz contrar, parintele va incerca sa se poarte ca si cum si-ar iubi copilul, dar acest comportament prefacut este contrarul iubirii si, de aceea, genereaza confuzie, multa furie si frustrare in sufletul copilului.

Parentificarea si responsabilizarea copiilor

Aceste emotii dificile, pe care cei mici le vor refula in inconstient, pentru a-si pastra vie imaginea unui parinte iubitor si hranitor afectiv. Fiind cei mai in contact cu sine si cu istoria noastra, multi terapeuti isi amintesc ca in copilarie se simteau responsabili pentru fericirea parintilor sau a celorlalte persoane de care aveau grija. O responsabilitate care pe atunci li se parea normala, nici macar nu si-ar fi imaginat ca sunt exploatati ori manipulati emotional. Chiar daca oamenilor nu le place sa vorbeasca despre maltratarile la care au fost supusi de catre propriii parinti, cu totii avem nevoie sa facem asta. Este un proces care, mai mult ca sigur, va fi greu la inceput, fiindca recunoasterea amintirilor refulate se poate dovedi aproape insuportabila. Dar intentia de a umple golurile si de a vindeca trecutul ne va ajuta sa ne trezim din acest somn periculos.

Vindecarea vine odata cu reteserea gaurilor tesaturii genealogice

Reactualizarea urmelor mnezice din puzze-lul istoriei familiale ale romanilor care vin in terapie atat de dureroase care trebuiesc continute, primite si in acelsi timp sustinera membrilor familiei creeaza acea incredere necesara pentru a retese gaurile tesaturii genealogice.

In concluzie…putem indeplini acesta investire si contractul narcisic?

Acest contract si investirea sunt importante pentru ca ele definesc relatia cu familia. Asumarea si implinirea lor depinde si de optiunea personala din momentul in care le-am constientizat si ne-am dat seama ce implica ele. Insa noi suntem cei ce aleg sa respectam sau nu valorile preluate de la parinti si daca le transmitem sau nu mai departe. Acesta investire si contractul narcisic ne inscriu intr-o istorie, dar pot si sa ne inhibe actiunile si deciziile sau sa ne copleseasca si atunci actionam conform lor. Si inchei prin a va propune la fiecare dintre cei prezenti aici sa va ganditi la investirea primita din familie, la contractele nostre narcisice si moastenirea transgenerationala.

Bibliografie:

Andre Ruffiot – Le groupe-famille en analyse. L’appareil psychique familial, Apuleius;
Alberto Eiguer – La thérapie familiale psychanalytique, Paris, Dunod, 46, (1981);
Alexandrescu P. – Getii si zeul lor Zalmoxis, in Magazin istoric, Anul XII, Nr.1(130), ian., 1978, p.10;
Benghozi Pierre – Conceptualisation et clinique de l’effraction, dans L’Effraction publiée sous la direction de M. Brocken, L’Hartmann, Paris;
Benghozi Pierre – La violence n’est pas l’agressivité: une perspective psychanalytique des liens, Revue de psychothérapie psychanalytique de groupe, no. 55, 2010/2;
Barbulescu M. – Istoria Romaniei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998;
Berciu D. – Arta traco-getica, Editura A.R.S.R., Bucuresti, 1969, p.15;
Candea V. – Imaginea geto-dacilor in arta europeana, in Magazin istoric, Anul XIV, Nr.7(160), iul., 1980, p.8-9;
Chelcea L.- “The Culture of Shortage during State Socialism: consumption practices in a Romanian Village in the 1980s”. Cultural Studies (2002), p.16-43;
Coman Ioan G. – Marele preot Deceneu, colaboratorul lui Burebista, in Biserica Ortodoxa Romana, XCVIII, 1980, Nr.7-8, p.781;
Crisan I.H. – Spiritualitatea geto-dacilor, Editura Albatros, Bucuresti, 1986;
Crisan I.H. – Civilizatia geto-dacilor, Editura Dacica, Bucuresti, 2008;
David Daniel – Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al romanilor intr-o monografie cognitiv-experimentala, Editura Polirom, 2015, p.19, 21, 67-80, 102-118;
Dragan I.C. – Noi, Tracii, Vol.I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976, p.91-95;
Drimba O. – Istoria Culturii si Civilizatiei, vol.I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984, p.802-804;
Eliade Mircea – De la Zalmoxis la Genghis-Khan, Paris, 1970; trad. rom., Editura Stiintifica si Enciclopedica, Eiguer Alberto – L’inconscient de la maison et la famille, Cahiers critiques de thérapie familiale et de pratiques de réseaux 2/2006 (no 37), p. 23-33;
Eusebio George Tudor – Spiritualitatea geto-dacilor: aspecte ale religiei si comportamentului funerar (sec. V i.e.n. – I e.n.), pag. 200Bucuresti, 1980;
Gyorgy Gaspar – Suflete de sticle, Editura Pagina de psihologie, 2020, p. 19-25, 36-52;
Gheorghiu Dorel – Migratia Internationala 2003, Institutul National de Statistica, 2004;
Jaitin Rosa, Lariviere Yves – Le pois du camping car. Le corps psychosomatique et l’habitat familial en thérapie familiale psychanalytique, Le divan familial, 157-165, (2005);
Jaitin Rosa – Anorexie, jeu et agir, Le Divan Familial, 16, 169-181, (2006);
Joubert Christiane – Le destin du traumatique dans le générationnel en thérapie familiale psychanalytique, Perspectives Psychiatriques, vol 41, Avril Mai 2002, 109-112, (2002);
Jean-Pierre Caillot, Simone Decobert et Claude Pigott – Vocabulaire de psychanalyse groupale et familiale, Paris, Editions du Collège de Psychanalyse Groupale et Familiale, (1998)
Laplanche, J.- B. Pontalis – Vocabulaire de psychanalyse Paris, Puf , (1967);
Hellanicos E. – Obiceiuri barbare, in Izvoare privind istoria Romaniei, I, Bucuresti, 1964, p.20-21;
Ilinca Petrescu, Carmen Damian – Articol – Transmiterea suferintei transgenerationale in legatura, in perioada comunista in familiile romane si “efractia continatorilor intim, privat, public”, 2012;
Tisseron Serge – Le psychisme a l’épreuve des générations. Clinique du fantôme, Dunod, Paris, (2004);
Strabon M. – Geographia, VII, 3, 3-11, in Izvoare privind istoria Romaniei, I, Bucuresti, 1964, p.228-231;
Vulpe R. – Dacia. Civilizatiile stravechi din regiunile carpato-danubiene, Editia a V-a, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958;
Xenopol A.D. – Istoria Romanilor, Editia a IV-a, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985.Autor – Psih. Alina Iliescu

Identitate, mostenire transgenerationala si contractul narcisic la poporul roman

● Complex Oedip neelaborat si traditionalismul romanesc

● Cand iti intelegi istoria personala, te eliberezi

Introdu Comentariu Anulează răspunsul

Cautare

Articole