Context social-istoric
In anii 1930, Argentina ca si lumea intreaga se impartea in doua campuri, partizanii si adversarii fascismului. Copiii celor sase milioane de emigranti sositi in Argentina intre anii 1880-1930 accedeau la putere. Psihanaliza aducea fiecaruia posibilitatea de a se cunoaste pe sine, a contactului cu originea, radacinile si genealogia.
Psihanaliza a fost in Argentina o terapie folosita mult in serviciul utopiei comunitare, elaborarii unei dezradacinari si unei inradacinari. Ea n-a fost doar o terapie rezervata bolnavilor grav. Si succesul sau era foarte aproape de clasele de mijloc din orase, de profesionistii de diverse discipline: intelectuali, artisti, antreprenori care vedeau in psihanaliza accesul la libertate pentru a avansa in viata afectiva si in munca. In acest context, E.Pichon Riviere, fiu de emigranti francezi, psihiatru si Arnaldo Rascovsky, fiul de evrei din Europa de Est au reunit in jurul lor nucleul fondator al psihanalizei argentiniene. Sosirea emigrantilor precum Angel Garma, Celes Ernesto Carcamo si Marie Langer, deja formati prin analiza lor didactica in Europa, favorizeaza crearea Asociatiei Psihanalitice Argentiniene in 1942.
E.Pichon Riviere, nascut la Geneva la 25 iunie 1907, soseste in Argentina la varsta de trei ani, in plina celebrare a centenarului independentei nationale. El creste in nord-estul tarii in contact cu cultura indigena guaranie a padurii virgine. Aceasta pluri-apartenenta culturala a fost o sursa importanta a creatiei sale.
El scrie: […] “As putea spune ca vocatia mea pentru stiintele omului este nascuta din tentativa de a rezolva obscuritatea conflictului intre doua culturi. Din cauza emigrarii parintilor mei din Geneva la Chaco, am fost inca de la patru ani in acelasi timp martorul si protagonistul insertiei grupului minoritar european intr-un stil de viata primitiv. Interesul meu pentru observarea realitatii a avut de la inceput caracteristici pre-stiintifice, mai exact mitice si magice”…( E.Pichon Riviere, 1975).
Colaboreaza in aceea perioada si cu miscarile de ajutare a refugiatilor mai ales republicanii spanioli dupa razboiul civil (in special cu Marie Langer care venea din Brigazile Internationale). Participa activ la grupurile de opozitie contra fascismului, asa cum o vor face toti membrii fondatori ai Asociatiei Psihanalitice Argentiniene.
El participa de asemenea la Asociatia de Psihoterapie de Grup (anii 50) si intemeiaza IADES (Institutul Argentinian de Stiinte Sociale) impreuna cu Jose Bleger, David Liberman si Fernando Ulloa, care va deveni mai tarziu Prima Scoala Privata de Psihologie Sociala.
Date bibliografice – familia de origine
E.Pichon Riviere s-a nascut la 25 iunie 1907 la Geneva si el insusi a spus intr-un interviu ca nasterea lui in acest oras a fost cu totul accidentala, parintii sai, Alphonse Pichon si Josephine de la Riviere fiind de origine franceza. La 3 ani ajunge in Argentina, calatorie care a fost si a ramas pentru el un mare mister, din moment ce planul tatalui sau era sa creasca viermi de matase si sa construiasca o industrie textila in nordul Angliei. A avut cei 3 frati si 2 surori insa la varsta de 6 ani el descopera ca este singurul copil al mamei sale. Tatal sau, dupa moartea primei sotii, se casatorise cu sora ei. Familia s-a stabilit in nord-estul Argentinei in mijlocul padurii virgine, in provincia Chaco, unde a ramas 4 ani. A crescut in contact cu cultura indigena guarana. In tot acest timp, tatal sau a incercat sa planteze bumbac si tutun dar fara succes.
Enrique Pichon Riviere vorbeste despre cateva amintiri din copilaria sa: “De la Geneva, mi-amintesc doar o masina neagra, cu un claxon in forma de vipera, in care calatoaream cu parintii si fratii mei. Dupa asta, am facut o lunga deplasare pana la cealata coasta a oceanului, de unde pastrez senzatiile de miscare continua de jos in sus…”
Cat despre casa copilariei din Argentina, el spune: “Era o constructie foarte austera, curata si primitoare. Pentru ca era construta din paie, exista mereu un risc de incendiu. Eram mereu expusi atacurilor indienilor care, in acea perioada, erau foarte frecvente. Indienii Guaranis, foarte agresivi atacau cu usurinta micile catune izolate.”
Atunci cand vorbea de frica sa cand, terapeut fiind, a trebuit sa infrunte un pacient al spitalului care il atacase cu un cutit, el si-a amintit de intalnirile cu pumele in jungla si a reactionat asa cum trebuia s-o faca in natura, ramanand nemiscat.
A murit la Buenos Aires la 27 iunie 1978.
Cariera lui
La 18 ani, el soseste la Buenos Aires pentru a face studii de medicina. Obtine la final diploma in ciuda vietii boeme pe care o ducea.
Incepe sa lucreze in domeniul psihiatriei infantile in azilul de la Torres, intr-un camin de copii oligofreni la Lujan, in provincia Buenos Aires. Mai tarziu, el intra la spitalul Borda, spital psihiatric pentru barbati. El va lucra acolo cu adolescentii si adultii timp de 15 ani.
El este si membru al Asociatiei de Psihoterapie de Grup (anii 1950) si intemeiaza IADES (Institutul Argentinian de Stiinte Sociale), cu Jose Bleger, David Liberman si Fernando Ulloa. Acest insitut va deveni mai tarziu scoala privata de psihologie sociala.
In ceea ce priveste miscarea psihanalitica, cu E.Carcamo, M.Langer, A.Garma si A.Ravcovsky, el intemeiaza Asociatia Psihanalitica Argentiniana (1940) in care va lucra pana la moarte in pofida divergentelor care vor aparea si vor provoca sciziunea in doua grupuri: Plataforma si Documento, in 1973.
El participa de asemenea la Asociatia de Psihoterapie de Grup (anii 50) si intemeiaza IADES (Institutul Argentinian de Stiinte Sociale) impreuna cu Jose Bleger, David Liberman si Fernando Ulloa, care va deveni mai tarziu Prima Scoala Privata de Psihologie.
Incepand din anii 1950, seful unui serviciu de psihiatrie a adolescentilor si adultilor ei exersand de asemenea un internat de copii, descopera, in context institutional problemele segregarii bolnavului mental si importanta grupului, la fel de bine ca si in producerea in cura a bolii mentale. El schiteaza atunci conceptia sa asupra bolii mentale considerata ca produs al unui nucleu patogen central de natura depresiva din care rezulta toate formele clinice. El re-gandeste psihiatria sub unghiul psihanalitic (urmandu-l pe Freud si Abraham), dezvolta ideile sale asupra nucleului patogen central prezent la fiecare dintre noi si asupra notiunii de depresie de baza. Ipoteza sa este ca depresia este calea care duce la boala dar si cea care deschide procesul terapeutic (Pichon Riviere, 1970)
Creatia – 3 etape:
1940-1950 – cercetare in psihiatrie
Prima etapa este consacrata domeniului psihiatriei generale infantile, nevrozelor si psihozelor. In aceasta perioada, Pichon Riviere isi continua studiile asupra patogenezei si dinamicii epilepsiei, asupra medicinei psihosomatice, migrenelor si tulburarilor dermatologice. Psihanaliza melancoliei este datata in 1946. Intre 1944 si 1946, el scrie articolele sale despre valoarea stranietatii nelinistitoare la “Contele de Lautreamont” (Pichon Riviere, 1946), despre “Picasso si obiectul estetic” (Pichon Riviere, 1944).
- Pichon Riviere a adaugat factorul temporal la notiunea de schema corporala si, de asemenea, a postulat existenta unei “proto-scheme corporale” construita in timpul vietii fetale prin stimularile interoceptive si proprioceptive ale vietii intra-uterine (1941, 1944).
Problema epilepsiei il impinge sa se intrebe despre ritm. In lucrarile psihopatologice, E. Pichon Riviere a dezvoltat notiunea de “patoritm”, mai ales pornind de la clinica epilepsiei. Din observatiile sale, el a desprins prezenta alternantelor intre momentele patologice, precum inhibitiile si accelerarile, ritmurilor lente, a descarcarilor masive si a momentelor mai putin contrastante, mai constante.
1950-1960 – Grupul familial si boala mentala
Munca sa de cercetare la spitalul psihiatric il conduce la a propune ca psihoza la un membru al familiei este o emergenta care implica intreg grupul familial. Este motivul pentru care el considera ca delirul pe care il construieste un membru al familiei trebuie sa fie inteles ca o tentativa de exprimare a unui conflict intrapsihic si intersubiectiv.
Urmand ideile scolii engleze (Meltzer, 1967), el sustine ipoteza dinamicii celor trei D (depozitarul, depunatorul si depozitul). Conform lui Pichon Riviere, pacientul este membrul “cel mai puternic al grupului familial” caci el este cel care duce greutatea conflictului asumandu-si-l si asta produce ansamblului grupului o economie psihica. Dintr-un punct de cedere topic, pacientul este porta-vocea bolii. Acest concept de porta-voce se inscrie in teoria depozitarului.
1960-1978 – Grupul de formare
In grupul de ingrijire centrat pe formare (“grupo operativo” in spaniola), se produc procese similare celor din grupurile familiale. Astfel, in fata indeplinirii unei sarcini, grupurile resimt intotdeauna un tip de fantezie inconstienta pe care porta-vocea permite sa o impartaseasca. Cand E. Pichon Riviere (1960) a reluat articolul sau asupra “experimentului Rosario”, el a adaugat ca prin punerea la distanta a evenimentelor refulate si beneficiul secundar intrinsec bolii, porta-vocea actioneaza ca purtator al rezistentei la schimbare.
Conceptele carora Enrique Pichon Riviere le-a dat nastere vor face obiectul urmatorului nostru articol, aici rezumandu-ne la a le enumera:
Legatura
Grup operativo
Grup intern
Patoritm
Nucleul depresiv central
Porta-voce
Teoria depozitarului
Proto-schema corporala
Fondatorul TFP
Cercetarile lui E.Pichon-Riviere asupra terapiei familiale au debutat in anii 1950 in cadrul psihiatriei. Pornind de la psihosomatica, in special de la reflectiile sale in jurul eplepsiei, el se intreaba asupra chestiunii ritmurilor arhaice in legaturile familiale. Ritmul si “patho-ritmurile” in legaturile familiale ii permit sa repereze modalitatile epileptoide sau schizoide (E.Pichon-Riviere, 1944).
Caminul din Torres a asisitat la debutul muncii sale in psihiatrie. In acest context, E.Pichon-Riviere se intreaba asupra problemelor de ne-recunoastere in filiatie pe care le pot intalni acesti tineri, separati de familiile lor. El analizeaza problema familiei la fel de bine in producerea bolii mentale cat si in cura sa si in contextul institutional.
Dupa acest autor, familia ca grup se structureaza prin legaturile inconstiente. Reprezentarile inconstiente iau forma in obiceiurile si credintele familiale care corespund grupului de apartenenta de origine (E.Pichon-Riviere, 1965-1966).
Segregarea unui membru al familiei, adica ne-recunoasterea sa, il conduce la introducerea problemei apartenentei la grup. Pichon-Riviere articuleaza notiunea de filiatie cu cea de afiliere si de apartenenta. Legatura de filiatie nu este sinonima cu recunoasterea subiectului de catre familia sa. Legaturile se vor construi intr-un proces care are ca punct de plecare transformarea filiatiei in afiliere.
“Terapia familiala consta in a detecta structura si dinamica grupului intern, adica reprezentarea pe care pacientul o are despre grupul sau real”. (Pichon Riviere, 1965-1966).
Conceptia sa asupra legaturii, grupul intern, boala mentala, ca si munca sa de cercetare la spitalul psihiatric il vor conduce la a propune ca psihoza la un membru al familiei este o emergenta care implica tot grupul familial. Este motivul pentru care el considera ca delirul pe care il construieste un membru al familiei trebuie sa fie inteles ca o tentativa de exprimare a unui conflict intrapsihic si intersubiectiv.
El introduce ipoteza dinamica a celor trei D (depozitarul, deponentul si ceea ce este depus): in orice proces al bolii mentale, exista un depozitar al bolii, pacientul, care functioneaza ca o porta-voce a grupului familial, acesta fiind deponentul fantasmelor. Ceea ce este depus sunt fantasmele scenei primitive, castrarii si fricilor de baza, adica frica de pierdere si frica de atac.
Aceste fantasme si aceste frici ar fi cele care incearca sa fie respinse atat de pacient cat si de familie; aceasta incearca sa marginalizeze pacientul si sa se marginalizeze. Pentru a ingriji bolnavul, pentru a diminua segregarea, produsul clivajului si al denegarii, trrebuie ca familia sa elaboreze angoasa pe care bolnavul o produce.
Prin limbajul dramatic, in scene si prin limbajul ideologic, familia repune asupra terapeutului neputinta si atotputernicia, creandu-i o difcultate de a gandi, care este expresia angoaselor arhaice primare.
Conceptiile sale asupra terapiei familiale se sintetizeaza prin urmatoarele notiuni:
- Analiza situatiei unui grup familial in suferinta: exista o situatie implicita exprimata prin intermediul porta-vocii, depozitar al anxietatilor si tensiunilor grupului.
- Analiza functiilor parentale perturbate.
- Analiza ideologiilor si prejudiciilor, gandurilor constiente, incarcate de emotie, care sunt concepute prin porta-vocea lor ca rezultat al rationamentului.
- Analiza secretelor familiale.
- Analiza mecanismelor de clivaj si de negare.
- Analiza mecanismelor de segregare.
- Fantasmele de atotputernicie si de neputinta proiectate asupra terapeutilor in termeni de transfer.
- Analiza situatiei triangulare de baza.
Lucrari:
1944 “Algunos conceptos fundamentales de la teoria psicoanalitica de la epilepsia”
1960 “Tratamientos de grupos familiars. Psicoterapia colectiva”
1968 “La urgencia psiquiatrica”
1969 “Grupo operativo y modelo dramatico”
1970 “Una teoria de la enfermedad”
1970 (impreuna cu Quiroga A) “Transferencia y contratransferencia en la situacion grupal”
1975 “Le processus groupal. De la psychanalyse a la psychologie sociale”
Autor – Psih. Anca Munteanu