Bion dezvolta teoria functiei alfa care postuleaza existenta unei functii ce opereaza asupra senzatiilor si trairilor emotionale percepute prin transformarea in elementele alfa. Bion numeste elemente beta, senzatiile si trairile ne-transformate. Spre deosebire de elementele alfa care servesc formarii gandirii onirice, viselor, amintirilor, elementele beta sunt trairi sau lucruri in sine care trebuie expulzate.
Elementele alfa formeaza o bariera de contact care joaca un rol de filtru, de protectie, mentin o separare necesara intre constient si inconstient, intre interior si exterior. Elementele beta produc o aglomerare, un ecran care creeaza stari mentale in care nu exista diferenta intre inconstient si constient. Bariera de contact este baza relatiilor normale cu realitatea si cu lumea exterioara si interna, in timp ce ecranul beta caracterizeaza legatura psihotica.
Pentru Bion, copilul isi construieste psyche-ul plecand de la cel matern si se va proteja de elementele beta proiectandu- le in psihismul matern care gratie functiei alfa le va primi si le va transforma. Daca elementele beta sau proto-gandurile care sunt trairi corporale brute, fragmentate, intolerabile devin elemente alfa, ganduri prin medierea psyche-ului matern care joaca rolul de continator, de receptacul, loc de transformare a elementelor beta in elemente alfa, se opereaza o inscriptie psihica a trairilor corporale ale copilului care incet incet vor duce la constituirea aparatului de gandit. Daca aceste elemente beta vor ramane ca atare pentru a fi expulzate, vor constitui un ecran beta care seamana mai debraga cu o aglutinare decat cu o integrare.
Bebelusul plange pentru ca ii este foame. Daca acest gol, aceasta absenta a obiectului care a produs drama este urmata de prezenta sanului hranitor si linistitor, uniunea dintre aceasta preconceptie (asteptarea innascuta a sanului) cu o realitate (sanul bun, gratificant) da nastere unei conceptii inca de natura senzoriala. Este vorba despre experienta de iluzie de care vorbeste Winnicott.
De aici, copilul va putea, in raport cu capacitatea securizanta de a suporta frustrarea, asteptarea, sa transforme aceasta traire de gol in « non-san » care este deja o gandire a obiectului absent. Gandire, care spre deosebire de conceptie, nu este de natura senzoriala. Astfel se va forma progresiv prin integrare succesiva intre gandire si realitate, aparatul de gandire al copilului gratie functiei alfa materne si capacitatii de reverie materna.
Ideea constituirii psihismului copilului plecand de la psyche matern este structuranta si include tatal in « reveria » sa. Circulatia in interiorul psyche-ului familial este cea care va contine si semnifica aceste trairi corporale ale copilului.
Capacitatea de a forma ganduri depinde de functia alfa materna si in mod egal de capacitatea innascuta a copilului de a suporta frustrarea. Bion considera « toleranta la frustrare ca functie innascuta a personalitatii bebelusului si ca un element de mare importanta in procesul formarii gandurilor si a capacitatii de a gandi. » O intoleranta innascuta la frustrare il face ne-receptiv la functia alfa materna continatoare si metabolizatoare si are drept consecinta fuga copilului de frustrare in loc sa o modifice, mentinandu-si proto-gandurile ca lucruri in sine si ne-transformate in ganduri.
In cazul « copilului insuficient de bun » ne putem gandi la o astfel de disfunctie, exista o intensitate a senzatiilor si emotiilor copilului pe care nimeni si nimic nu o poate contine (cum este in cazul autismului sau psihozelor precoce) si pe care nimic nu o poate modifica. Putem considera ca o supradoza de elemente beta impiedica mama sa le metabolizeze si sa le transforme in elemente alfa, aceasta supradoza interzicand nu numai construirea aparatului de gandit al copilului dar si in egala masura intoxicand aparatul de gandire matern si familial care este depasit si incapabil sa transforme in trairi psihice suportabile senzatiile si emotiile copilului.
Intoxicarea functiilor alfa parentale si familiale
Bion arata cum mama prin cuvinte tandre si intelegatoare primeste angoasa copilului si i-o retrimite dezintoxicata sub forma unei temeri mai lejera si mai suportabila. Mecanismul de baza este identificarea proiectiva care ii permite copilului sa plaseze un aspect al lui, prea angoasant, in mama care il va primi jucand rolul unui receptacul si al unui continator si care va transforma aceasta traire insuportabila intr-un element asimilabil de catre copil si le va restitui sub o forma non-mortifera, dar erotizata in sensul larg al termenului. Bion vorbste despre un esec al identificarii proiective atunci cand partenerii acestui joc sunt fie un bebelus foarte bolnav sau psihotic, fie o mama foarte perturbata.
In aceasta situatie, « fantasma subiacenta identificarii proiective este ca mama, in loc de a dezintoxica frica de moarte proiectata de copil , se comporta ca un obiect rau care intr-o maniera avida si ostila, refuza sensul proiectiei copilului si el re-introiecteaza atunci nu o teama de moarte devenita tolerabila, ci o teroare fara nume ». (Grinberg)
Esecul este dublu- in planul continatorului, tentativa copilului de a-si controla teama este nula si in planul continutului, re-introiectia este mai toxica. Putem privi si din perspectiva mamei, ea poate primi angoasa de moarte a copilului si sa incerce sa-i restituie o traire dezintoxicata, pe care copilul sa nu fie in stare sa o re-introiecteze. Putem spune ca unii copii sunt complet ermetici oricarei solicitudini materne, chiar adecvata. Nu numai ca copilul va reintroiecta o teroare fara nume si va ataca continatorul pe care il va considera un obiect incapabil sa ii metabolizeze trairile proiectate. Este vorba despre un atac asupra legaturilor.
Astfel, functia alfa materna va fi atacata in functia sa de continere si angoasele de moarte ale copilului nu vor fi metabolizate de mama, dar vor deveni si pentru ea o teroare fara nume in relatia mama-copil. Re-introiectia de catre copil a unei trairi psihice suportabile este cea care confirma mamei functia alfa.
Exista un grad normal de identificare proiectiva, care atunci cand este asociata identificarii introiective (introiectia sanului bun), constituie fundamentul dezvoltarii normale. Introiectia de catre copil a unui obiect bun matern permite si mamei o identificare cu sanul bun pe care ea il constituie pentru el.
Copilul « suficient de bun » permite o suplete in utilizarea identificarii proiective ponderata de identificarea introiectiva, baza a unei relatii structurante si astfel este posibil dublul sprijin al copilului pe functia alfa a mamei si a mamei pe functionarea biologica si psihica a copilului.
Copilul « insuficient de bun » ataca si intoxica functia alfa parentala si familiala atat in aspectele legate de continere, cat si in continuturi in sine. El introduce ruptura si confuzie acolo unde ar fi trebuit sa existe legare si gandire.
Text redactat din « L’enfant insuffisament bon », Francine Andre-Fustier, ed. Dunod, 2011, Paris
Cristina Calarasanu
