TFP-ul este o metoda terapeutica ce se bazeaza pe principiile psihoterapiei psihanalitice de grup. In terapia familiala lucrurile stau diferit fata de terapia individuala deoarece se lucreaza cu o echipa de psihoterapeuti. Prezenta mai multor terapeuti are legatura cu complexitatea aparatului psihic familial sau grupal si a relatiilor existente in familie care trebuiesc analizate simultan.
Echipa de psihoterapeuti este compusa unu, doi, trei sau patru persoane in functie de nevoile familiei. Psihoterapeutii se intalnesc cu 20 de minute inaintea sedintei pentru a tine presedinta si a discuta ce concluzii vor restitui familiei de la ultima sedinta pana in present. Apoi vine familia si urmeaza o ora de sedinta, iar apoi inca 40 – 60 de minute postsedinta unde terapeutii discuta despre continuturile manifeste, latente si discursul familial din cadrul sedintei.
Efectul prezentei mai multor analisti permite sa se lucreze si alte aspecte din campul transfero – inter – transferential ca figurare a rezonantei in cazul echipelor a aliantelor familiale inconstiente.
- Ce este TFP (Terapie Familiala Psihanalitica)?
TFP este o metoda terapeutica ce se bazeaza pe principiile psihoterapiei psihanalitice de grup. In ceea ce priveste practica, protocolul terapeutic recomanda venirea la sedinta a tuturor membrilor familiei, astfel incat fantasmele inconstiente comune sa fie analizate si interpretate. Sedintele, de o ora la o ora si jumatate, o data pe saptamana sau o data pe luna, au loc in prezenta unuia sau a mai multor terapeuti. O atentie speciala este acordata transferului de grup si contratransferului, apoi efectelor psihice ale acestui transfer asupra fiecarui terapeut.
- Cui se adreseaza TFP?
Un grup de indicatii este reprezentat de: dezordinile din familie, monoparentalitatea, recompunerea familiei, adoptia, abandonul, plasamentul copilului, homoparentalitatea. Aceste probleme cer un tratament prioritar cu scopul de a reface legaturile intre membri, pentru ca familia sa-si vindece ranile suferite pe parcursul diferitelor perioade sau evenimente traumatizante si sa (re)gaseasca fundamentele simbolice.
TFP abordeaza familia ca pe un tot cu un sistem psihic familial, un inconstient familial si tine seama de interactiunile transferentiale intre membrii familiei. Familia moderna a suferit schimbari importante in structura sa, in modul in care tatal si mama isi exercita rolurile. Ele nu mai sunt atat de usor de identificat, cum erau odinioara, ceea ce are drept consecinte dezorientare sau confuzie, trairea acuta a starii de singuratate, dificultati psihice care iau o forma noua. Acestea nu se mai refera la tulburari patologice grave: psihoze, depresie, borderline, anorexie, psihopatii, ci si la alte manifestari: incestul, abuzul, dezradacinarea, dificultati in cuplu, monoparentalitatea si homoparentalitatea, adoptia, destramarea familiei si recompunerea ei, familia de substitut. TFP poate gasi raspunsuri terapeutice adecvate pentru a ajuta familia sa se adapteze la aceste schimbari. TFP are un loc bine determinat in dezvoltarea psihanalizei intrucat reuseste sa abordeze simultan mai multi membri ai familiei, sa descopere legaturile constiente si inconstiente existente intre ei si sa interpreteze transferul de grup.
- Ce este TFP?
Psih. Rosa Jaitin – TFP este o metoda terapeutica care se intemeiaza pe abordarea unitara a simptomelor unui individ ca expresie a unei suferinte familiale tratata ca atare. TFP propune familiei un cadru analitic de grup care ofera conditiile unui spatiu in care se vor desfasura intalnirile grupului familial, care constituie obiectul observatiei si terapiei. Aceste formatiuni grupale pre-exista in orice psihism individual si apoi continua sa ii serveasca drept sprijin. Acesta este aparatul psihic familial in dimensiunea sa grupala care va fi tratat. TFP este un proces care mobilizeaza senzatii, emotii, imagini, amintiri, fantasme care vor aparea punand la originea nasterii familiei regresiile cele mai profunde, ancestrale, intr-un fond nediferentiat; intr-un fel de “fuziune transgenerationala”.
- Care este specificul acestei terapii?
Psih. Rosa Jaitin – TFP este o metoda terapeutica care se intemeiaza pe abordarea unitara a simptomelor unui individ ca expresie a unei suferinte familiale tratata ca atare. TFP propune familiei un cadru analitic de grup care ofera conditiile unui spatiu in care se vor desfasura intalnirile grupului familial, care constituie obiectul observatiei si terapiei. Aceste formatiuni grupale pre-exista in orice psihism individual si apoi continua sa ii serveasca drept sprijin. Acesta este aparatul psihic familial in dimensiunea sa grupala care va fi tratat. TFP este un proces care mobilizeaza senzatii, emotii, imagini, amintiri, fantasme care vor aparea punand la originea nasterii familiei regresiile cele mai profunde, ancestrale, intr-un fond nediferentiat; intr-un fel de “fuziune transgenerationala”.
- Cui se adreseaza TFP? Care sunt indicatiile pentru TFP?
Psih. Rosa Jaitin – TFP se adreseaza cazurilor borderline, psihoticilor, anorexicilor, psihosomaticilor, se refera la mecanismele de aparare ale structurilor Eului, la continuri psihice. TFP se intereseaza de formatiunile neintegrate ale psihismului individual sau altfel spus este interesata de tesatura grupala care precede individuarea psihica permitand emergenta si sprijinul psihismului individual de-a lungul intregii vieti. Familiile in suferinta nu reusesc sa confrunte si sa integreze angoasele lor, ele utilizand adesea apararile fuzionale pentru a rezista.
- Care este cadrul unei sedinte de TFP?
Psih. Rosa Jaitin – Ceea ce cere o familie in dificultate este sa fie continuta, adica sa poata incerca, gandi, elabora intr-un spatiu terapeutic securizant. Ceea ce noi oferim familiilor este un cadru de ascultare, in care noi ne abtinem de la orice judecta sau sfat, invitandu-i sa comunice liber (sa vorbeasca, sa se joace sau sa deseneze). Noi ascultam schimburile familiale facilitand circulatia ideilor familiei. Astfel, in sala de terapie, scaunele sunt asezate in cerc, cu un semicerc pentru familie si celalat pentru echipa de analisti. Adesea o masa permite copiilor sa deseneze sau sa se joace. In spatiul sedintei, noi diferentiem un continut manifest si un continut latent. Accesul la exprimarea legaturilor inconstiente este posibil prin prezenta interpretarilor psihanalistilor. Grupul familial mitic este actualizat prin reguli fundamentale care stabilesc cadrul de ascultare.
Psih. Rosa Jaitin
Conceptualizarea si practica psihanalitica au evoluat, facand posibila abordarea proceselor psihice inconstiente care sunt inaccesibile psihanalizei individuale, cu munca psihanalitica a familiilor, cuplurilor si grupurilor.
Psihoterapia psihanalitica se poate desfasura intr-un demers:
- individual (client/terapeut)
- de cuplu (un cuplu si 1-2 terapeuti)
- familial (mai multi membri din familie si 1-3 terapeuti)
- si de grup sau institutie (mai multe persoane si 1-3 terapeuti)
Legaturile care le avem cu membrii familiei noastre corespund unui “aparat de legaturi” care ne conecteaza, articuleaza si organizeaza viata noatra psihica, ne creaza propria identitate si ne ancoreaza in timp si generatii.
- Ce cere o familie care vine in terapie familiala?
Familiile vin in terapie cu continuturi care au ramas blocate sub forma de secrete familiale, nevorbite, negandite, nedigerate, intr-un stadiu brut de elemente beta. In terapia familiala, ne propunem un demers de elaborare tocmai pentru ca aceste lucruri sa fie spuse, auzite si intelese iar suferinta sa nu mai fie pusa sub tacere si refulata. Familiile in suferinta nu reusesc sa confrunte si sa integreze angoasele lor, ele utilizand adesea aparari fuzionale pentru a rezista. Ceea ce cere o familie in dificultate este sa fie continuta, ca sa poata gandi, intelege si elabora continuturile blocate intr-un spatiu terapeutic securizant. Ceea ce noi terapeutii, oferim familiilor este un cadru de ascultare, in care noi ne abtinem de la orice judecta sau sfat, invitandu-i sa comunice liber (sa vorbeasca, sa asculte si sa inteleaga suferinta familiala). Noi ascultam schimburile familiale facilitand comunicarea si repararea relatiilor din cadrul familiei.
- Cum ne poate ajuta psihoterapia psihanalitica familiala?
Psihoterapia este de real folos in astfel de cazuri, ajutandu-ne sa ne amintim aceste lucruri din trecut, sa le exprimam si sa invatam sa convetuim cu ele armonios. Astfel, in loc sa „ingropam” cat mai adanc amintirile si trairile neplacute, vom reusi sa le constientizam cu ajutorul terapeutului sa aflam ce ne-a ingrozit, speriat sau nemultumit odata. Ulterior, ne putem detasa de acestea pentru a ne forma propriul mod de a fi, un mod autentic, real, neinfluentat de trecut. Astfel, putem alege sa ne traim viata asa cum ne dorim fara a mai simti atat de intens ranile si traumele copilariei.
- Ce este psihoterapia psihanalitica de cuplu?
Psihoterapia psihanalitica de cuplu este un proces terapeutic care isi propune intelegerea dinamicii relatiei dintre cei doi parteneri, urmarindu-se ca fiecare dintre parteneri sa se inteleaga pe sine, pe celalalt si pe sine in relatie cu celalalt. Psihoterapia de cuplu se bazeaza pe acelasi concept ca psihoterapia familiala sau grupala, insa se concentreaza simultan pe experientele individuale ale clientilor, cat si pe comunicarea, relatia si legatura dintre ei. Scopul acestui fel de terapie este ca cei doi parteneri sa se raporteze unul la altul, intr-un fel care sa ii avantajeze pe amandoi si sa ii ajute sa se dezvolte si sa evolueze impreuna.
- In terapia de cuplu se lucreaza cu relatia sau legatura dintre cei doi membri
Cuplurile se pot confrunta cu situatii de criza, in care predomina neintelegerile, conflictele, tensiunile, situatii in care vor apela la psihoterapie de cuplu. Acest demers terapeutic se adreseaza ambilor parteneri si are ca scop principal stabilirea, intelegerea si indeplinirea obiectivelor comune, de cuplu. Pe parcursul procesului terapeutic, specialistul va pastra o atitudine neutra, de obsevator obiectiv, in relatie cu cei doi parteneri.
Cand ajung cuplurile la terapie?
Nu exista dragoste daca nu exista un echilibru emotional si capacitatea de a comunica deschis despre ceea ce simtim si ceea ce ne dorim in relatia de cuplu. Nu exista iubire acolo unde conflictele escaladeaza constant, relatia de cuplu nu s-a fondat pe un fundament stabil (ex: relatiile de amanti cand fac tranzitia spre parteneriat) si compatibilitatea dintre cei doi este scazuta. Exista in aceste cazuri un atasament dependent, disperat de partenerul de cuplu, care creaza relatii distructive. Acest tip de terapie are ca scop atingerea unor obiective de cuplu si nu a unor obiective individuale. Cei doi parteneri ai cuplului isi vor fixa teluri comune, si vor lucra sa consolideze relatia dintre ei, sa invete sa se asculte, sa isi accepte diferentele, sa inteleaga fiecare personalitatea lui si a celuilalt cu ajutorul psihoterapeutului.
Cum se lucreaza in terapie cu copii?
- Desenul si pictura folosite ca mediatori in lucrul cu copii
Copilul in desenul sau “povesteste” grafic depre cum este viata lui, despre preocuparile sale, fricile si momentele fericite, fara ca aceasta sa includa in mod necesar si cuvinte. Desenul copilului este un veritabil limbaj. Primul studiu despre desenele copiilor dateaza de acum 60 de ani, de atunci interesul pentru desenele copiilor este din ce in ce mai mare. Scopul in lucrul cu desenul este de a ajuta copilul sa devina constient de sine si de existenta sa in lume. Desenele si picturile pot fi utilizate in multiple moduri si cu multiple obiective. Prin desen si pictura copilul isi exprima sentimentele, trairile, nevoile, se exprima pe sine insasi si isi descopera astfel identitatea. Pictura, ca si desenul, este un joc, un dialog intre copil si adult, grup si este un mijloc de comunicare. Desenul ramane intotdeauna un mod de a descrie povestea care nu poate fi spusa in cuvinte. Culorile, hartia, creta il pot stimula pe copii sa povesteasca cele intamplate, sa scoata la iveala scene din viata sa, pe care nu le poate exprima in cuvinte. Povestea desenata de copil releva foarte clar trairile si sentimentele lui.
- Psihodrama ilustrata prin teatru
Psihodrama este o tehnica de eliberare a tensiunilor, dar si de clarificare a propriei stari de confuzie si durere a copilului care joaca, viata unui anumit personaj, intr-o anumita situatie. Copilul isi joaca de fapt propria experienta cu intelesurile si trairile ei. Cuvintele, limbajul verbal dau de multe ori ocazia unor neintelegeri, au o valoare superficiala, in timp ce simbolul este inteles si asimilat in esenta sa. O simbolizare are un efect mult mai mare asupra psihicului, iar in lucrul cu copii impactul si rezultatele ce decurg din simbolizare sunt considerabile. Putem observa un fenomen foarte interesant: in cazul balbaielii, atunci cand copilul vorbeste prin papusa sau marioneta, papusa vorbeste adesea fara nici un fel de blocaj.
- Ce nu se poate verbaliza se poate transmite prin limbajul corporal al copiilor
Punerea in scena a unui rol atrage atentia atat asupra limbajului verbal cat si asupra tuturor gesturilor si comportamentelor care sugerau o intentie sau o miscare interna. Ceea ce nu se poate verbaliza se poate transmite prin gesturi, mimica, limbaj corporal. Psihodrama presupune rejucarea unor scene din viata participantilor la joc sau alte scenarii inventate, piese de teatru sau povestiri. Unele evenimente din viata copilului pot fi traumatizante, si retrairea lor sa implice mobilizarea unor afecte pe cale de atenuare. Este bine ca in aceste situatii jocul sa fie condus de un psihoterapeut psihanalitic cu formare in psihodrama.
- Alti mediatori folositi in ateliere sunt basmele si povestile terapeutice
Basmele fac parte din viata noastra. Basmele si povestile terapeutice invata pe copii sa se inteleaga, sa se aprecieze pozitiv, sa-si descopere propria putere de a se “autovindeca”. Sunt reprezentari ale vietii in forme fantastice, unde, de obicei, binele invinge raul. Basmele sunt deseori utilizate in grupurile de copii si nu numai. Ele sunt unice ca forma artistica si literara si perfect intelese de copii. Fiecare copil va extrage intelesuri diferite din basm, in functie de nevoile lui, de interesele, dorintele, asteptarile din acel moment. Basmul este o istorisire in care fiinte sau obiecte inzestrate cu forte supranaturale, reprezentand binele si raul, lupta pentru sau impotriva fericirii unor personaje.
- Basmele ne trac prin toata gama de emotii
Basmele ating emotii universale de baza: dragoste, ura, teama, furie, singuratate, izolare, lipsa de valoare si de privare. In terapie trebuie privit ca un instrument de comunicare, deoarece el creaza beneficiarului o baza de identificare, protejandu-l. Mesajele pozitive prezentate in basm sunt utile tuturor celor care-l asculta, mai ales, mesajele de deschidere, de incurajare, de iubire, de dreptate. Basmele populare contin, pe langa modelul cultural al locului de bastina si referintele comportamentale caracteristice locului. Vorbim despre basmul popular, traditional, care vine din negura timpurilor, impregnat cu experienta de viata a numeroaselor generatii prin care ni s-au transmis aceste esantioane de intelepciune. In aceste basme descoperim toata gama de dificultati pe care o fiinta umana le intalneste si toate referintele legate de conditia umana. Gasim totul intr-o forma incarcata de imagini si simboluri pe care copilul le intelege in toata profunzimea lor, fara a fi insa constient de aceasta.
- Jocul ca mediator folosit in grupurile de copii
Adesea este mai usor pentru un copii sa vorbesca prin intermediul unei papusi, unui soldatel sau a unei masinute, decat sa spuna direct ceea ce simte si ceea ce i se pare greu de exprimat. Jocul ocupa un loc important in abordarea terapeutica a copilului, fiind considerat un instrument privilegiat de studiu al diverselor stadii cognitive, al comportamentelor sociale, al dezvoltarii afective a copilului. Unii autori considera jocul ca pe un surplus de energie ce trebuie evacuata, altii ca pe o trasatura filogenetica a dezvoltarii ontogenetice, iar altii ca pe o modalitate de a exersa viitoare competente. Raportul dintre joc si jucarie nu este unul foarte simplu. O jucarie “suficient de buna” trebuie sa lase sa se exprime creativitatea copilului. Jucariile prea tehnice, prea sofisticate, excesul de jucarii pot afecta si limita capacitatea copilului de a se juca, de a inventa, de a crea si pot distruge jocul. Excesul de jocuri si jucarii il izoleaza pe copil de lumea exterioara.
- Jocul continua sa fie una din caile principale de comunicare cu copii
Din punct de vedere al activitatii predominante si specifice, varsta copilariei este varsta jocului, cu tot ceea ce are ea caracteristic. Faptul ca un copil de 2-4 anisori prefera sa se joace mai mult cu adultul, ca un copil de 4-6 anisori cauta copii de varsta sa, imbogatindu-si jocul cu obiecte a caror intrebuintare este o continua surpriza, indiferent daca este joc individual, in diada sau in grup, dincolo de caracteristica sa (jocuri cu roluri sau cu jucarii sofisticate, jocuri cu reguli), jocul este pentru copil sursa si resursa energetica. Copilul care nu se joaca genereaza ingrijorare indiferent de varsta pe care o are.
- Marionetele folosite ca mediatori in atelierele personalitatii
Papusa sau marioneta ia fiinta datorita vietii celui care o anima. Obiect de identificare proiectiva la origine, papusa sau marioneta poate asimila valoarea de obiect tranzitional cu scopul de a crea o relatie cu celalalt. Orice obiect pe care il investim cu viata poate deveni o marioneta sau o papusa. O bucata de carpa, propria noastra mana sau o bucata de plastelina: iata un personaj care poate vorbi, reactiona si poate trai. Crearea unei marionete poate fi o adevarata constructie sau reconstructie a sinelui interior. Am putea astfel pastra viu copilul interior al fiecaruia din noi, iar acest lucru nu e rezervat doar copiilor.
Psih. Alina Iliescu